Atac la Tesla: Ford electric, cu 200 de mile autonomie

Ford electric - stații de curent

Se pare că prezentarea modelului Tesla 3 le dă frisoane producătorilor de autovehicule. De fapt, nu atât lansarea în sine, cât succesul de care pare să aibă parte încă de la prezentare. Iar Ford percutează imediat.

Datele problemei sunt următoarele: în prima săptămână de la prezentarea oficială, noul Tesla 3 a primit 400.000 de comenzi. Concluzia e evidentă: mașinile electrice cu prețuri accesibile au un potențial ieșit din comun.

Apoi, Ford a cumpărat drepturile de folosire a numelui ”Model E”, stricând planurile năstrușnice ale lui Elon Musk de a-și abrevia linia de modele S-E-X. Astfel, premisele sunt create pentru un viitor Ford care să se numească Model E.

În final, să nu uităm faptul că oficialii Ford au declarat la sfârșitul anului trecut că vor investi 4 miliarde de euro în dezvoltarea a 13 modele cu tehnologie electrică până în 2020, ”electrificându-și” astfel 40% din gamă.

Ford electric

 

Săptămâna trecută, la conferința de presă în care americanii și-au făcut publice cifrele vânzărilor, președintele Ford, Mark Fields, a fost întrebat dacă plănuiește un model electric cu autonomie de peste 200 de mile (322 km). Răspunsul lui, conform site-ului Automotive News, a fost concludent.

”Clar, dezvoltăm ceva. (…) Iar țelul nostru este simplu: să ne aflăm printre liderii tuturor segmentelor în care suntem implicați.”

Nu numai Tesla Model 3 va fi modelul ”de bătut”, ci și modelul dezvoltat de rivalii de la GM, Chevrolet Bolt. Acesta este capabil să urce autonomia peste borna celor 200 de mile și va fi disponibil de la sfârșitul acestui an.

Ford electric

Ford are deja în oferta curentă un Focus Electric, capabil să ajungă la 76 de mile (122 km) care nu se bucură de succes nebun. Autonomia îi va fi extinsă la 100 de mile în toamnă, dar chiar și așa, mai e cale lungă până la cele 200 de mile ale modelelor concurente. Și asta ca să nu mai pomenim de upgrade-ul major la care va fi supus Nissan Leaf în 2018, care-l va face să urce peste această valoare psihologică. Zvonurile spun că viitorul model electric plănuit de Ford va fi lansat în 2019, va fi numit Model E și va fi produs la uzina din Mexic.

Sursa: automotive news

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top