Ce-l face pe Audi A7 autonom mai ”uman”

Audi A7 autonom

Nu numai Volvo, Renault, Citroen și Peugeot au scos în trafic mașini dotate cu sisteme de conducere automată. Și germanii testează tehnologia pe autostradă. Audi A7 autonom confirmă astfel nivelul de dezvoltare pe care l-a atins. 

Iar pentru a observa impactul tehnologiei asupra șoferilor, germanii au invitat o serie de jurnaliști s-o încerce. Printre aceștia, au strecurat-o și pe ministrul economiei landului Bavaria, Ilse Aigner. Iar pentru că, a fi german nu înseamnă a fi musai sobru, nemții l-au numit ”Jack” pe calculatorul care preia frâiele mașinii.

Audi A7 autonom

De-a lungul timpului, Jack a fost supus unor cursuri de perfecționare, care s-au încheiat cu teste complexe. Așa a ajuns să conducă mult mai natural, apropiindu-se de stilul unui șofer, dar judecând mult mai exact situațiile de trafic. Acum, Jack depășește camioanele păstrând o distanță ceva mai mare față de acestea. În plus, nu numai că semnalizează schimbarea direcției de mers, ci se și apropie ușor de marginea benzii pentru a-și arăta intenția, exact așa cum ar proceda un șofer.

Audi A7 autonom

O altă situație specială de care trebuie să se achite Jack este cea în care un autovehicul care circulă paralel intenționează să pătrundă pe banda sa. Atunci se impune o decizie: să frâneze, sau să accelereze? Camerele și senzorii poziționați pe toate cele laturile mașinii trimit informațiile computerului, care ia decizia corectă. Iar, la nevoie, sistemul de navigație poate alege ruta cu cele mai lungi porțiuni care permit rularea complet automată.

Dar pe Jack îl așteaptă zile grele. Atribuțiile sale se vor înmulți odată cu introducerea comunicării între autovehicule, respectiv între autovehicul și infrastructură. Și asta pentru că, în viitorul nu foarte îndepărtat, informațiile din trafic, precum restricțiile, accidentele și trecerea autovehiculelor de intervenții vor fi comunicate digital. Astfel, reacțiile și deciziile vor dura mult mai puțin, fiind apanajul sistemelor automate – în speță, al lui Jack. Audi deja testează comunicațiile de standard 5G împreună cu partenerii săi.

Audi A7 autonom

Firește, a putea comunica cu șoseaua presupune implementarea de emițătoare în elementele infrastructurii. Deși efortul financiar pe care-l presupune o astfel de investiție este semnificativ, Audi și primăria orașului Ingolstadt vor începe instalarea unor astfel de emițătoare în anumite intersecții în cursul anului 2017, urmând ca acestea să poată fi testate în 2018.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top