Test drive – Jeep Wrangler Unlimited Moab 2.8 CRD 200 CP

Test drive - Jeep Wrangler Unlimited Moab 2.8 CRD 200 CP

Jeep Wrangler va ajunge mereu acolo unde îşi propune, iar acest lucru este valabil şi pentru versiunea Moab, cea care a fost creată pentru a bucura şi mai tare fanii Jeep.

  • Performante de top in teren greu
  • dotari de confort rare in categoria off road
  • Calitate modesta a interiorului

Numele Moab era până în prezent asociat de către orice pasionat al mărcii Jeep cu safari-ul anual din Statul Utah, ce durează nouă zile şi numără uneori chiar şi 1.000 de maşini. Acum, ei vor trebui să se familiarizeze şi cu numele unei versiuni de Wrangler, ale cărei elemente personalizate vor să aducă o imagine distinctă, dar şi un omagiu legendarului eveniment.

Maşina are o culoare cu care eu unul nu sunt familiarizat, dar trecând peste acest aspect am putut să remarc la exterior câteva elemente noi Mopar, unele cu scop decorativ, cum sunt capota motorului cu design special, hard-topul vopsit în culoarea caroseriei, jantele negre de 17 inch, sau buşonul de alimentare metalic, dar şi unele foarte utile atunci când mergi în teren, cum sunt protecţiile laterale pentru praguri din oţel, ce pot fi folosite şi pentru ridicarea maşinii cu ajutorul unui hi-jack.

În interior lucrurile stau la fel de bine, habitaclul spartan având de câştigat acum datorită tapiţeriei din piele, a inserţiilor de culoare gri prezente pe uşi şi bord. Scaunele beneficiază de încălzire, iar în bord a fost integrat un sistem multimedia cu navigaţie Garmin şi hard disk de 40 GB. Aş putea adăuga pe lista elementelor care produc senzaţie şi covoraşele speciale din cauciuc cu model de anvelope, de asemena originale Mopar şi care promit că vor rezista cu brio la praf şi noroi.

Sub capotă se află acelaşi diesel de 2.8 litri de provenienţă VM, ce produce 200 CP, suficienţi pentru a propulsa cum se cuvine o caroserie deloc uşoară, cum este cea a versiunii Unlimited pe care am avut-o la test. Cutia de viteze automată este destul de lentă la plecările de pe loc, dar oferă confort la drum întins şi lejeritate atunci când ai de abordat diverse obstacole în teren accidentat, acolo unde un sistem clasic cu ambreiaj uscat, aduce destule dezavantaje.

La drum întins cei 200 CP încep să îşi facă simţită prezenţa odată cu creşterea vitezei, acolo unde forma deloc aerodinamică a maşinii ar fi pus în impas o motorizare mai slabă şi care face ca maşina trecută de două tone să atingă viteze de care nu ai fi crezut că este în stare. Construcţia clasică cu punţi rigide, şasiu separat de caroserie şi casetă de direcţie cu roată melcată nu face parte tocmai din reţeta unei sportive, aşa că orice exces în această direcţie nu va da rezultate foarte bune. Suspensia este moale, iar tracţiunea spate şi diferenţialul cu alunecare limitată sunt în măsură să aducă unele surprize dacă totuşi veţi dori să faceţi „prostii“ la volanul lui Moab.

În teren lucrurile trec însă în extrema cealaltă, iar Wrangler va scoate la lumină un întreg arsenal pe care îl are în dotare şi care va ţine impune respect în faţa oricărui SUV, oricât de bine dotat ar fi. Aici totul se rezumă la câteva caracteristici, cum ar fi soliditatea componentelor, capacitatea mare de flexare şi demultiplicarea din transmisie, ajutată în mod decisiv de echiparea cu reductor.

Tracţiunea nepermanentă presupune cuplarea manuală a punţii faţă prin intermediul unui levier. Diferenţialul Trac-Lock îşi face bine treaba când este vorba de încrucişări ale punţilor sau de oricare altă situaţie când există o problemă de aderenţă. Nu este la fel de eficient ca blocarea manuală a diferenţialelor, posibilitate pe care o oferă versiunea Rubicon, dar este mai simplă de folosit de către un utilizator nefamiliarizat cu astfel de sisteme şi mult mai sigură prin faptul că nu poate angrena defecţiuni prin folosinţa incorectă.

Comparativ cu o transmisie manuală, cutia de viteze automată cu cinci trepte generează mai puţină frână de motor, dar permite ca o coborâre periculoasă sau o urcare abruptă să se poată face într-o treaptă pe care cel de la volan o poate alege în mod secvenţial şi care nu va fi menţinută atâta timp cât se doreşte.

Deşi aş prefera oricând o variantă scurtă de ampatament în defavoarea uneia Unlimited, şi o culoare din spectrul tolerat mai uşor de retină, nu pot spune că nu am fost atras de configuraţia în care s-a prezentat Wrangler-ul Moab şi cu care am putut face lejer o incursiune prin Munţii Baiului. Wrangler a confirmat că uneori şi cei mai duri îşi pot chimba hainele sau culoarea părului, dar niciodată caracterul.

Date tehnice: Jeep
Wrangler
Sasiu si caroserie
Motorizare 2.8 CRD
Nr. usi/locuri 3/4
Masa proprie/totala [kg] 2073/
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4751/1877/1800
Ampatament
Volum portbagaj [l] 498 (934)
Motor si transmisie
Tip motor 2.8 CRD
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 2776
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 147(200)/3600
Cuplu max. [Nm/rpm] 460/1600
Cutie de viteze Automata/5
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 172
0-100 km/h [s] 10.7
Consum urban/extra/mixt 10/7.3/8.3
Emisii CO2 [g/km] 217

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top