Germania dă o mână de ajutor mașinilor cu tehnologie electrică de rulare. Cei care vor decide să-și cumpere o astfel de mașină, vor primi discounturi, împărțite în mod egal între bugetul de stat și producătorii de mașini.
Iată că, în sfârșit, Germania se aliniază țărilor care susțin și chiar promovează propulsoarele electrice. Era și timpul, dată fiind ponderea infimă a mașinilor electrice raportată la parcul auto național. Astfel, dintr-un total de 45 de milioane de mașini care rulează pe drumurile din Germania, numai 50.000 sunt 100% electrice.
După îndelungi discuții, ieri, executivul german a aprobat alocarea sumei de 1 miliard de euro pentru discounturi la vehicule cu tehnologie electrică și pentru extinderea rețelei de alimentare a bateriilor. În plus, și producătorii de autovehicule electrice și hibride vor trebui să suporte un discount egal cu cel oferit de stat.
Pe scurt, clienții care vor opta pentru autovehicule VW, Mercedes și BMW electrice vor plăti cu 4000 de euro mai puțin, iar cei care vor merge pe mâna hibridelor vor avea un rabat de 3000 de euro, discounturi care vor fi suportate de producător și de stat în proporție de 50-50%.
Din suma pusă la dispoziție de statul german, 300 de milioane de euro vor merge către montarea de noi stații de alimentare cu curent pe întreg teritoriul Germaniei. Guvernul se așteaptă ca aceste reduceri să stimuleze creșterea numărului de mașini electrice cu 400.000 de unități. Scopul final este atingerea unui număr de un milion de mașini electrice înmatriculate până în 2020.
Decizia nu este însă pe placul tuturor. Parlamentarii din partidul cancelarului Angela Merkel nu susțin finanțarea din sursele bugetului a achiziționării de mașini electrice pentru uz personal, considerând că mult mai potrivită ar fi fost o finanțare pentru electrificarea transportului public.
După cum vedem, Germania începe stimularea ”înverzirii” parcului auto cu o mică întârziere față de celelalte țări din centrul și nordul Europei. Norvegia plănuiește ca până 2025, numărul de înmatriculări ale mașinilor electrice să tindă către 100% din totalul înmatriculărilor, în timp ce Danemarca, Marea Britanie, Franța și Olanda deja oferă facilități financiare clienților acestui tip de mașini. Și țara noastră se va alinia în rândul celor de mai sus, odată cu lansarea programului Rabla Plus. Cumulat cu programul Rabla, acesta poate aduce unui client de mașină electrică până la 6000 de euro avantaj.
Sursa: greencarreports.com