Nissan promite un viitor spectaculos

Nissan Futures

Ceea ce face Nissan este să-și imagineze cum va arăta viața în viitorii 50 de ani. Cum va reuși o mașină electrică să ne influențeze viața și mai mult decât o face în prezent. Și, trebuie să recunosc, arată foarte interesant!

Pentru prima dată în istoria Nissan, niponii au lansat un program de amploare, numit ”Nissan Futures”. Acesta va implica o serie de parteneri și va fi condimentat cu anunțuri, talk-show-uri și demonstrații menite să prefigureze lumea de mâine.

În cadrul acestui eveniment, Nissan va dezvălui o serie de noutăți legate de vehiculele electrice și de bateriile pe care acestea le folosesc. În cursul acestui an, 100 de exemplare Nissan Leaf vor folosi energia captată de la soare prin celulele fotovoltaice pentru a încărca rețeaua națională de curent a Marii Britanii, ajutându-și proprietarii să economisească la facturile de electricitate, sau chiar să producă astfel bani. Proiectul va fi desfășurat de Nissan în colaborare cu Enel.

Nissan Futures

”Este pentru prima oară când când se desfășoară un astfel de proiect în Marea Britanie și, prin faptul că permitem clienților să vândă curent electric rețelei de electricitate, le oferim acestora un stimulent care-i va determina să producă energie.”, a declarat Paul Willcox, președinte al Nissan Europa.

Apoi, niponii vor prezenta un nou și revoluționar sistem de stocare a energiei. Numit xStorage, acesta este dezvoltat împreună cu specialiștii de la Eaton, liderul global al sistemelor de management al energiei și va oferi o viață nouă bateriilor uzate din mașinile electrice. Sistemul xStorage se va încărca cu energie atunci când aceasta e mai ieftină (de exemplu, noaptea) și o va folosi atunci când prețul curentului este mai mare (seara, când cererea de energie este maximă). În plus, sistemul xStorage se poate încărca și de la sursele gratuite de energie, precum celule solare. Astfel, proprietarul va economisi bani într-un mod inteligent.

Nissan Futures

”Sistemul dezvoltat de noi va fi comercializat către utilizatorii finali gata pentru a fi folosit, cu toate elementele necesare instalării și cu serviciul de instalare inclus. Prețul unui xStorage va porni de la 4000 €, pentru varianta de 4.2 kWh.”, a declarat Cyrille Brisson, vicepreședinte de marketing al Eaton Electrical pentru zona EMEA.

Japonezii se așteaptă ca, până la sfârșitul anului viitor, să integreze cele două soluții de mai sus în principalele birouri și sedii din Europa. O estimare chiar mai interesantă este aceea că, până în 2050, pe șoselele lumii vor circula de două ori mai multe mașini decât acum! De aceea, este absolut necesar ca acestea să poată produce măcar o parte din energia pe care o consumă.

Astfel, autovehiculele Nissan vor fi folosite la mai mult decât deplasările din punctul A în punctul B. Ele vor deveni surse mobile de energie, care vor alimenta cu energie case, birouri și spitale. În plus, până în 2050, specialiștii prevăd că tot necesarul de energie electrică va putea fi asigurat din surse regenerabile de energie.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top