Noul Mercedes-Benz Clasa C Coupe, o frumuseţe

Mercedes-Benz Clasa C Coupe - AutoExpert

Ce altceva poţi spune atunci când priveşti primele fotografii oficiale ale noului Mercedes-Benz Clasa C Coupe? Atâta doar că, la acest nivel, aspectul este doar o mică parte din problemă, performanţele fiind definitorii. Iar cu respiraţia tăioasă a rivalilor BMW Seria 4 Coupe sau a veteranului Audi A5 în ceafă, e cazul ca cei de la Mercedes-Benz să-şi fi făcut temeinic lecţiile.

Debutul oficial al noului model va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt, urmând ca descălecarea în Showroom-urile Mercedes-Benz să aibă loc în luna decembrie a anului curent. Clasa C Coupe va fi al treilea model al familiei C, după versiunea sedan şi cea T-Model (break). Construit pe aceeaşi platformă, MRA, coupe-ul va prelua integral sistemul de suspensie de la fratele sedan – inclusiv sistemul multilink cu cinci puncte de prindere pentru puntea spate.

În echiparea standard, modelul va fi oferit cu o suspensie clasică, mecanică, dar, opţional, vor fi disponibile şi două sisteme de suspensie adaptivă (fiecare cu câte 15 mm mai joase decât în cazul modelului sedan): Agility Control va oferi un mix între confort şi un caracter sportiv, iar suspensia sport ce include şi Sports Direct-Steer va oferi un plus de agilitate în cazul în care este preferat condusul alert. Ca o dotare unică în această clasă va fi oferită, tot opţional, şi o suspensie pneumatică -Airmatic.

Pentru modul de funcţionare al automobilului va fi disponibil sistemul Dynamic Select, care-ţi permite să alegi între cinci setări: Eco, Comfort, Sport, Sport+ sau Individual. Acest sistem modifică parametrii de răspuns pentru motor, transmisie, pentru sistemul de direcţie sau pentru suspensia Airmatic (în cazul existenţei ei).

Mercedes-Benz C-Klasse Coupé (C 205) 2015Mercedes-Benz C-Class

Ca o opţiune de personalizare suplimentară a modelului este oferită o linie AMG (AMG Line) care vine cu jante de 18 inch din aliaj, o altă grilă pentru radiator, alt desen pentru spoilere, tapiţerie specială, cu o cusătură contrastantă, Volan sport, cu parte inferioară teşită şi padele AMG pentru schimbarea treptelor la transmisiile automate.

La capitolul motorizări sunt disponibile, în primă instanţă, doar unităţi cu câte patru cilindri. Şase opţiuni, patru pe benzină şi două alimentate cu motorină, toate supraalimentate şi cu injecţie directă de combustibil. Paleta pe benzină are ca bază versiunea C 180 (1,6 litri/156 CP), urmată de trei motorizări cu cilindree de 2 litri – C 200 (184 CP), C 250 (211 CP) şi C 300 (245 CP). Diesel-urile au o cilindree de 2,2 litri şi oferă 170 CP (C 220 d) şi 204 CP (C 250 d), la pachet cu tehnologia prietenoasă cu mediul SCR (Selective Catalytic Reduction).

Mercedes-Benz C-Klasse Coupé (C 205) 2015Mercedes-Benz C-Class

Comparativ cu vechea generaţie Clasa C Coupe, noul model este cu 95 mm mai lung şi cu 40 mm mai lat (o distanţă suplimentată cu 60 mm se găseşte, de exemplu, între firewall şi puntea faţă, ceea ce ar permite o montare a motoarelor ceva mai înspre spate, favorizând astfel repartiţia greutăţii pe punţi). Ampatamentul este, la rându-i, cu 80 mm mai mare. Coeficientul aerodinamic (Cx) este 0.26, cel mai bun din clasă.

La interior nu s-au operat schimbări radicale în ceea ce priveşte planşa de bord, aceasta fiind cvasi-identică cu cea a versiunilor sedan şi T-Model. Modificări au suferit panourile uşilor, iar selecţia de materiale folosite a fost făcută cu scopul de a emana sportivitate, aşa cum îi stă bine unui coupe. Scaunele sport din faţă au acum un sistem automat de livrare a centurii de siguranţă pentru pasageri, iar aerul condiţionat are, ca şi la sedan, funcţia de a colabora cu sistemul de navigaţie, iar în momentele în care se traversează tunele, sistemul de ventilaţie trece automat pe recircularea aerului din habitaclu, urmând să revină la alimentarea cu aer de afară de îndată ce este părăsit tunelul.

Mercedes-Benz C-Klasse Coupé C 300, Selenit Grau, Leder Cranber

La capitolul siguranţă este oferit standard sistemul Attention Assist, Colission Prevention Assist Plus, cu avertizare sonoră după depăşirea vitezei de 7 km/h, sau Adaptive Brake Assist, pentru evitarea coliziunilor în cazul în care şoferul nu este foarte atent. Iar acum, sistemul multimedia Comand Online are un display mai mare cu o rezoluţie îmbunătăţită de 960 x 540 pixeli.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top