A treia etapă din Campionatul Național de Motociclism Viteză a contat și ca etapă în Campionatul Est-European, iar astfel pe circuitul din Bărăgan au ajuns, în perioada 21-23 august, cei mai buni rideri din regiune.
Cele mai așteptate dueluri au fost cele dintre Robert Mureșan și Martin Choy respectiv Angel Karanyotov și Cătălin Cazacu la clasa SuperBike, iar la SuperSport Ionel Pascotă trebuia să se impună definitiv în fața lui Svetlin Ivanov.
După ce sâmbătă, în ziua calificărilor, vremea a fost una specifică lunii octombrie cu frig și ploaie, ieri soarele și-a făcut apariția și a încălzit pista aflată la aproximativ 60 de km de București, în timpul curselor regină (SuperBike și SuperSport) temperatura asfaltului ajungând la 40 de grade C.
Prima cursă din program a fost cea de la Juniori 1+85 cmc unde s-a impus Denis Pop. Următorii care au intrat pe pistă au fost cei de la Moto3+125 cmc, iar publicul a rămas impresionat de evoluția bulgăroacei Julieta Lenkova. În pofida unui start slab a izbutit să termine pe locul doi fiind devansată de compatriotul său Milen Georgiev. Pe locul trei la această clasă a trecut linia de finiș macedoneanul Hristijan Buzalkovski, iar cel mai rapid român a fost Denis Pop (locul 5).
După clasele mici a urmat o călătorie în timp, pe grila de start făcându-și apariția motocicletele de la categoria Oldtimer. Cu alte cuvinte o serie de motociclete de competiție care au cel puțin 30 de ani au concurat în fața publicului oferindu-le un adevărat regal. La clasa Oldtimer 1000 s-a impus Miroslav Stanojevic din Serbia, iar la 250cmc conaționalul său Mihalj Nemet.
Debutanții claselor 1000 și 600 au rulat împreună, iar la finalul celor 10 tururi, la clasa 1000 Daniel Onoriu s-a impus detașat în fața bulgarului Krasimir Mikaylov, iar Pavel Draganov (Bulgaria) a câștigat la clasa 600 în fața lui Adrian Petrovici.
Cu alinierea pe grila de start a motocicletelor de la clasa SuperSport 600 a devenit din ce în ce mai clar pentru public că se apropie punctul culminant al zilei. Ionel Pascotă a avut un start foarte bun mărindu-și tur de tur avansul față de bulgarul Svetlin Ivanov, ocupantul locului doi. Top cinciul a fost completat de Boyco Bozhinov, Emil Drăghici și Adrian Ciujdea. În urma victoriei de pe 23 august, Ionel Pascotă a devenit campion Est-European la SuperSport și chiar dacă mai este o etapă până la finalul sezonului intern, are asigurat și titlul de campion al României.
La clasa SuberBike, cea mai așteptată de public, emoțiile au început încă din warm-up. În sesiunea de încălzire de dimineață Robert Mureșan a căzut chiar în cel mai rapid tur al său și a avariat motocicleta. Cum piloții bulgari Martin Choy și Angel Angel Karanyotov au reputația de a fi greu de depășit și sunt principalii rivali ai românilor când vine vorba de SuperBike în Europa de Est, iar motocicleta lui Mureșan fusese avariată, deja toată lumea începuse să aibă îndoieli în privința unei posibile victorii românești. Arădeanul a pornit din pole-position în cursă, însă după căzătura din warm-up nu i-a mai funcționat launch controlul și nici controul tracțiunii așa că după primele viraje pierduse prima poziție.
Martin Choy i-a închis unghiurile lui Mureșan, însă în cele din urmă acesta a dovedit că se află pe circuitul de casă și a izbutit să îl depășească. În turul șase Robi este aproape de un highside, aterizează pe rezervor și ajunge iarăși pe locul doi. Deși părea că atenția este ațintită doar pe duelul pentru locul întâi, mulți fiind cei sceptici în privința lui Cătălin Cazacu în lupta cu Angel Karanyotov, timișoreanul suprinde când ajunge foarte aproape de bulgar. Campion european de supermoto, Karanyotov are reputația de pilot aproape imposibil de depășit și i-a închis foarte mult virajele lui Cazacu. În cele din urmă acesta l-a depășit către finalul cursei și în uralele publicului a izbutit să stea în fața sa până la trecerea liniei de sosire.
După incidentul la care a scapat fiind la limita de highside, Robi își reintră relativ repede în ritm și dovedește că este un pilot de campionat mondial depășindu-l pe Martin Choy pentru a doua oară în aceeași cursă. Începe să se distanțeze și la intrarea în ultimul tur avea deja o secundă în fața bulgarului, însă incidentul din fața sa îl face să frâneze și după virajele cu steag galben luptă să nu fie depășit iar de Choy.
În penultimul tur Cosmin Costescu (numărul 91), aflat în luptă pentru locul trei pe podiumul național cu Bogdan Vrăjitoru, a accelerat mult prea mult la ieșirea dintr-un viraj și a pierdut controlul motocicletei. Timișoreanul este bine însă în urma căzăturii i-a fost greu să respire în primele secunde după impactul cu pista.
Victoria în cea de a treia etapă din Campionatul Național de Motociclsim Viteză îi aduce lui Robert Mureșan și primul titlu național obținut într-un sezon desfășurat pe circuit în România. Ultima etapă din Campionatul Național de Motociclsim Viteză se va desfășura tot pe circuitul MotorPark România din com. Adâncata jud. Ialomița în weekendul 25-27 septembrie.