Noul Opel Insignia a fost dezvăluit oficial. Mai mare, mai ușoară, mai economică, astfel poate fi descrisă cea de-a doua generație a modelului de clasă mare Opel.
Construit pornind de la o platforma complet noua, noul model de segment D Opel va fi oferit în două versiuni de caroserie: un hatchback cu hayon decupat amplu, intitulat Grand Sport, și un break convențional (Sports Tourer). Varianta sedan nu va reveni în program.
Arhitectura tehnică este complet nouă, platforma Epsilon II a grupului GM. Inginerii Opel s-au axat în principal pe reducerea greutății: prin utilizarea de materiale ușoare, masa la gol a noului model a scăzut cu până la 175 kg, caroseria cântărind cu 60 kg mai puțin.
Comparativ cu modelul precedent, noul Insignia Grand Sport este cu 55 mm mai lung, cu un ampatament cu 92 mm mai generos: lungimea masoara 4.897 mm, iar ampatamentul, 2.829 mm. Spațiul interior s-a amplificat simțitor, mai ales la nivelul genunchilor pasagerilor din spate. În același timp, scaunul șoferului este poziționat cu 3 cm mai aproape de sol, pentru o poziție de condus mai sportivă. Linia plafonului este cu 29 mm mai coborâtă, iar ecartamentele față și spate sunt cu 11 mm mai late.
Noile proporții îi imprimă celei de-a doua generații Opel Insignia aerul unei mașini mai elegante, mai atletice, coeficientul aerodinamic fiind de referinta in segment: 0,26. Volumul portbagajului este cuprins între 490 litri (-10 litri) și 1.450 litri – valoarea maximă fiind accesibilă prin rabatarea în format 1/3-2/3 a spătarelor locurilor din spate.
Dincolo de designul emoțional, noul Opel Insignia va miza pe o gamă de motorizări mai eficiente. Deși Opel nu a anunțat încă detaliile tehnice complete, surse neoficiale confirmă deja că noul Insignia va fi oferit în trei noi versiuni pe benzină: un turbo de 1,5 litri și 140 sau 165 CP și un turbo de 2 litri și 250 CP, disponibil exclusiv cu tracțiune integrală și cutie automată. Pentru gama diesel, spectrul de putere va fi cuprins între 110 și 170 CP, cilindreea motoarelor fiind unică: 2 litri.
O noutate importantă va fi transmisia automată modernă cu 8 trepte, care va înlocui vechea cutie cu șase trepte, opțional putând fi specificat și un sistem de tracțiune integrală cu functie torque-vectoring, ce distribuie și amplifică dinamica cuplului motor pe fiecare roată, totul pentru un plus de agilitate și stabilitate direcțională în viraje.
Suspensia adaptivă FlexRide, cu trei setări dedicate (Standard, Sport și Tour) va fi, de asemenea, inclusă pe lista de opțiuni, alături de scaunele ergonomice cu certificare AGR, un head-up display și blocurile optice IntelliLux LED matrix de nouă generație. Acestea vor fi dotate cu 32 diode LED individuale, în loc de 16, pentru a oferi o intensitate luminoasă mai bună.
Interiorul continuă temele stilistice introduse de noul Astra, afișând un layout similar pentru planșa de bord. Ergonomia a fost simplificată, majoritatea comenzilor fiind concentrate în noul sistem multimedia iLink cu touchscreen de 8 inch, comenzi vocale și conexiuni WiFi, bluetooth și USB. Finisarea transcede în segmentul premium, Opel mizând pe materiale de înaltă clasă precum tapițeria din piele care nu îmbracă doar scaunele, ci și planșa de bord.