Permis auto doar pentru absolvenții de cel puțin 11 clase

asigurările RCA

Permis auto doar pentru absolvenții de cel puțin 11 clase. Aceasta este cea mai nouă reglementare prin care Guvernul vrea să se asigure că cine se află la volan are capacitatea intelectuală de a învăţa regulile de circulaţie şi de a analiza în trafic indicatoarele rutiere.

Restricţia va fi introdusă alături de alte măsuri, precum reducerea perioadei în care şoferii trecuţi de o anumită vârstă sunt obligaţi să efectueze verificarea medicală, pentru a dovedi că mai sunt apţi să conducă un autovehicul.

Guvernul şi-a propus să completeze legislaţia în domeniu cu norme care să facă posibilă, acolo unde evoluţia fenomenului rutier impune, aplicarea obiectivelor incluse într-o Comunicare a Comisiei Europene având titlul “Pentru un spaţiu european de siguranţă rutieră: orientări pentru politica de siguranţă rutieră 2011-2020”. Documentul Comisiei propune, de asemenea, reducerea la jumătate a numărului de decese în accidente rutiere şi încurajează statele membre să contribuie la realizarea acestui obiectiv prin propriile strategii naţionale în domeniul siguranţei rutiere.

Pe baza acestui document, Guvernul a gândit mai multe măsuri, dintre care una impune obligativitatea absolvirii învăţământului minim obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere.

Conform Legii educaţiei naţionale, învăţământul general obligatoriu este de 11 clase şi cuprinde învăţământul primar (5 ani, inclusiv clasa pregătitoare), învăţământul gimnazial (4 ani) şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior (liceul). Obligaţia de a frecventa învăţământul obligatoriu de 11 clase încetează la vârsta de 18 ani.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top