Peugeot 508 1.6 THP 156 CP

Limuzină franțuzească cu motor turbo pe benzină într-un segment dominat de nemți cu sigla TDI. Va fi interesant.

Peugeot nu are obiceiul să se laude cu asta, dar ei au fost printre primii producători de automobile care au văzut potențialul motoarelor turbo pe benzină într-o perioadă în care supraalimentarea era folosită aproape exclusiv la propulsoarele diesel. Curajos din partea lor, în special în cazul de față, atunci când un astfel de motor ajunge într-un segment în care majoritatea clienților se uită doar pe jumătatea diesel a ofertei.

Lăsând la o parte discuția legată de propulsor, concluziile de acum două luni, atunci când mă aflam pentru prima oară față în față cu un 508, rămân în picioare. Designul joacă o carte dublă, elegant și totodată agresiv, situație ce se verifică și din spatele volanului. Cu o setare foarte echilibrată a șasiului, 508 știe să ofere atât confort cât și o implicare decentă în actul condusului fără a se concentra vădit pe una sau pe alta. Am mai observat abordarea asta dinamică și pe la nemți…

Interiorul lasă o bună primă impresie cu un procentaj generos de plastice cu textură moale, toate așezate într-un layout, spun eu, cam sobru raportat la exterior. Situația se îmbunătățește în a doua jumătate a mașinii, în special pe banchetă acolo unde pasagerii au condiții optime de cazare indiferent de dimensiuni. Portbagajul nu este chiar un record în segment cu 515 l standard față de 565 în cazul lui Passat.

Motorul THP arată bine pe hârtie cu 156 CP si 240 Nm, cifre meritorii pentru o cilindree de doar 1.6 l. Distribuția cuplului este foarte liniară, chiar ușor atipică pentru un motor supraalimentat, situație ce îți lasă impresia unei mașini relativ latente. Aici intervine și etajarea lungă a transmisiei gândită special pentru consum. În timpul testului computerul de bord a confirmat această strategie, cu un consum mediu de 5.6 l/100 km.

Singurul inconvenient apare în oraș acolo unde trebuie să schimbi la peste 2.500 rpm pentru a nu rămâne în urma traficului. Nu e un capăt de țară și nicidecum un motiv să îl eviți, problema lui mai mare este motorul diesel 2.0 HDi de 140 CP. La un preț cu doar 660 euro mai mare, HDi-ul este mult mai plăcut în exploatare și considerabil mai rentabil pe termen lung. Alegerea este simplă, spunem noi.

Date tehnice: Peugeot
508
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.6 THP
Nr. usi/locuri 4/5
Masa proprie/totala [kg] 1400/1995
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4790/1855/1455
Ampatament 2815
Volum portbagaj [l] 515 (515)
Motor si transmisie
Tip motor 1.6 THP
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 1598
Sistem alimentare injectie directa+turbo
Putere max. [kW(CP)/rpm] 115(156)/6000
Cuplu max. [Nm/rpm] 240/1400
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 222
0-100 km/h [s] 8.6
Consum urban/extra/mixt 9.2/4.8/6.4
Emisii CO2 [g/km] 149
Etichete: PeugeotPeugeot 508
Bogdan Stan

Leave a Comment

Adresa email nu va fi afisata public. Câmpurile cu steluță sunt obligatorii*

Articole recente

Car of the Year 2025 – modele nominalizate, ep.6

Continuă impresiile despre modelele nominalizate la cel mai relevant premiu european din industria auto – Car Of The Year. Am…

2 zile în urmă

Creștere minoră a pieței de autoturisme în octombrie 2024

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de autoturisme din octombrie 2024 arată o ușoară creștere față de aceeași lună din…

3 zile în urmă

SVolt anulează proiectele pentru uzine de baterii din Europa

Producătorul chinez de celule pentru baterii SVolt renunță complet la planurile sale ambițioase pentru Europa. Decizia reprezintă un eșec major…

3 zile în urmă

Producătorii chinezi de vehicule electrice înregistrează un declin al vânzărilor în Europa pe fondul tensiunilor tarifare

Producătorii chinezi de vehicule electrice se confruntă cu un declin în Europa pentru a treia lună consecutiv, deoarece creșterea tarifelor…

3 zile în urmă

Car of the Year 2025 – modele nominalizate, ep.5

Continuă impresiile despre modelele nominalizate la cel mai relevant premiu european din industria auto – Car Of The Year. Am…

4 zile în urmă

Nissan ia în considerare lansarea unui model electric pe platforma Renault Twingo

Nissan analizează posibilitatea introducerii unui minicar complet electric în Europa, utilizând platforma Renault Twingo. Această inițiativă face parte din divizia…

4 zile în urmă