Primul drive test VW Golf 7 facelift: 10 motive pentru care Golf e bestseller

După 4 ani şi câteva luni, VW operează un facelift la cel mai vândut model din Europa. Noul Golf este mai inteligent, mai arătos şi are un nou motor turbo pe benzină de 1,5 litri şi 150 CP. Primele impresii de la Palma de Mallorca.

VW Golf este astăzi mai mult decât o maşină de clasă compactă. Este un obiect de cult şi un bestseller în Europa. În cei 43 de ani de existenţă, Golf a trecut de la statutul de maşină populară cu preţuri atractive la una care stabileşte astăzi standardele în materie de calitate şi confort. Golf este comparat atât cu modelele rivale din clasă dar şi cu cele premium, situându-se la intersecţia între două lumi. Dacă îl compari cu Astra, Focus&Co, e scump, dar fiecare euro în plus e justificat de plusul de calitate şi de oferta mai largă iar dacă îl compari cu A3, Seria 1 sau A-Class este ieftin dar cel puţin la fel de bun dacă nu chiar mai bun. Golf e ca un prieten vechi. Nu e spectaculos, dar nu are niciun punct slab, fiind un partenere de încredere în orice situaţie.

Inaugurând în toamna lui 2012 revoluţionara platformă MQB, nu mai erau foarte multe de îmbunătăţit la doar 4 ani de la prezentarea celei de-a şaptea generaţii. Totuşi, modificările sunt importante şi vă prezentăm în 10 puncte impresiile noastre despre faceliftul lui Golf.
  1. Motorul 1.5 TSI de 150 CP. Gata cu epoca de downsize. Studiile VW au demonstrat că în perspectiva viitoarelor metode de măsurare a consumului în condiţii reale, cilindreea optimă pentru motoarele mici este de 1,5 litri, aceasta fiind mai favorabilă sub aspectul emisiilor pentru motoarele care funcţioneză conform ciclului Miller cum este cazul noului 1.5 TSI. Astfel, noul motor are 1.498 cmc, cu 103 cmc mai mult decât vechiul 1.4 TSI. Este incredibil de silenţios la viteze de autostradă şi rămâne aşa şi când este turat peste 5.000 rpm. Consumul pe parcursul de test în ritm sportiv s-a cifrat la 7,1 l/100 km, ceea ce înseamnă că sunt posibile valori reale de 6 l/100 km la un mers normal pentru versiunea cu transmisie manuală cu 6 trepte. Trage superb la viteze mici şi funcţionează mai rotund decât rivalul de la Ford spre exemplu care are aceeaşi cilindree. O versiune BlueMotion, tot de 1,5 litri dar cu 130 CP şi turbină cu geometrie variabilă va apărea în câteva luni. Motorul poate fi cuplat şi cu noua transmisie DSG cu 7 trepte. Astfel, gama de motoare cuprinde: 1.0 TSI/110 CP, 1.4 TSI/125 şi 150 CP, 1.8 TSI/180 CP, 2.0 TSI/230 CP (GTI) şi 1.6 TDI/110 CP, 2.0 TDI/150 şi 184 CP. În prima jumătate a acestui an, 1.4 TSI/150 CP va fi înlocuit de 1.5 TSI/150 CP. drive test VW Golf 7 facelift (11)
  2. Noua cutie DSG. VW a dezvoltat o nouă cutie automată cu dublu ambreiaj şi 7 trepte care va înlocui pe termen scurt atât cutia DSG cu 7 trepte cât şi pe cea cu 6 trepte. Cu ambreiaj umed, aceasta suportă un cuplu maxim care îi va permite cuplarea cu toată gama de motoare a lui Golf. Am testat-o pe versiunea 1.5 TSI. Pe modul Sport schimbă fulgerător la fel ca şi cea dinainte dar a câştigat mult pe modul Comfort nemaiexistând acele mici pauze la schimbarea la turaţii scăzute la viteze mici de oraş. În plus, VW promite că noua cutie îmbunătătţeşte eficienţa pe 1.5 TSI cu 0,3 l/100 km.O singură critică: pe manual, retrogradează împingând levierul spre înapoi şi urcă în trepte superioare împingând levierul spre înainte când mişcarea naturală este invers.
  3.  Farurile. Noul Golf are standard lumini de zi şi stopuri cu LED la toată gama. În plus farurile cu xenon au fost înlocuite cu faruri full LED (1.059 euro opţional la Trendline şi Comfortlinesau 1.384 euro farurile full LED adaptive). La hatchback, luminile de semnalizare de la stopuri se aprind secvenţial la fel ca la unele modele Audi mai scumpe.
  4. Trenul de rulare. Cu excepţia motoarelor 1.0 TSI (are două versiuni de putere de 85 şi 110 CP dar la noi se vinde doar cea de 110 CP) şi 1.6 TDI care au punte seminindependentă spate, toate celelalte versiuni au standard punte multilink. Trenul de rulare adaptiv cu suspensie adaptivă DCC oferă cel mai bun compromis din segment. Niciun alt model nu oferă o plajă atât de largă de reglaj a suspensiei ca sistemul DCC la Golf. Pe modul Comfort, suspensia absoarbe superb denivelările scurte dar şi pe cele lungi iar pe modul Sport devine fermă, diferenţa de reglaj fiind evidentă spre deosebire de alte modele rivale. Dar indiferent de reglaj, Golf parcă se lipeşte de şosea şi dă senzaţia că trenul de rulare ar suporta şi motoare mult mai puternice. Există şi un mod Individual pe care se pot regla individual răspunsul direcţiei, motorului, al suspensiei, al pilotului automat adaptiv, al farurilor adaptive sau al climatizării. drive test VW Golf 7 facelift (8)
  5. Sistemul multimedia. Standard, toate versiunile vin cu sistem Composition Colour cu ecran de 6,5 inch (rezoluţie de 800 x 480 pixeli) care a înlocuit versiunile Composition Touch şi Composition Colour cu ecran de 5 inch. Urmează apoi Composition Media, care dispune acum de display de 8 inch în loc de 6,5 inch înainte şi sistem audio de 4 x 20W cu 8 difuzoare (346 euro). Bazat de Composition Media se oferă tot opţional Discover Media cu modul de navigaţie pentru 683 euro. Versiunea de top Discover Pro (2.062 euro) are display de 9,2 inch şi a renunţat la butoanele fizice, toate comenzile fiind tactile. Noul display are rezoluţie mai bună 1.280 x 640 pixeli (800 x480 înainte), o grafică mai elegantă, hard disc de 10 Gb şi pe lângă senzorul de proximitate – o facilitate care oferă mult confort – oferă şi posibilitatea unor comenzi prin gesturi. Nu e aşa intuitiv ca sistemul similar de la BMW dar aici vorbim de o maşină de 20.000 de euro şi nu de una de peste 80.000 de euro. Ca şi la BMW însă, nu văd rostul comenzii prin gesturi atât timp cât ai la dispoziţie posibilitatea mai simplă de a opera direct pe ecranul tactil. Tot ca noutate, ecranul de bază poate fi configurat individual în funcţie de ce funcţii vrea şoferul să aibă acces mai repede. drive test VW Golf 7 facelift (13)
  6. Active Info-display. La fel ca la VW Passat şi Tiguan şi la Golf poate fi comandat acum displayul configurabil de 12,3 inch care oferă o rezoluţie excelentă de 1.440 x 540 pixeli. Şoferul poate alege între cinci moduri de afişaj – Classic, Consumption&range, Efficiency, Performance&Driver Asssistance şi Navigation. Pe modul Navigation indiactoarele de bord devin mai mici, eliberând mai mult loc pentru hartă. Interesant este că toate modurile pot fi combinate cu harta de navigaţie. Displayul mare are şi un neajuns. Dacă se reglează scaunul la maximum în poziţia de jos şi volanul se coboară de asemenea pentru o poziţie sportivă, displayul nu mai este vizibil integral. drive test VW Golf 7 facelift (12)
  7. Noi sisteme de asistenţă. Pilotul automat adaptiv funcţionează acum într-o plajă mai largă, de la 0 la 0 la 210 km/h faţă de 0-160 km/h înainte. Traffic Jam Asssist permite o conducere semiautonomă până la 60 km/h, foarte utilă în aglomeraţii. Emergency Assist permite oprirea maşinii în caz că şoferul nu mai este capabil să conducă, iar sistemul Front Assist de evitare a unei coliziuni cu maşina din faţă poate detecta acum şi pietonii, frânând autonom în caz de necesitate.
  8. Aplicaţii noi. VW oferă prima oară în Golf serviciul Car-Net Security and Service, un sistem similar cu Onstar de la Opel, care include anunţarea automată a unui accident, asistenţă pentru o problemă tehnică, dar şi alte funcţii care anunţă de exemplu pe proprietar dacă a fost depăşită limita de viteză dacă la volan se află o altă persoană, dacă maşina a părăsit o zonă predefintită sau dacă apare o tentativă de furt. De asemenea, serviciul Car-Net Guide&Inform oferă o gamă largă de servicii online.
  9. Design modificat. Barele de protecţie şi grila radiatorului sunt noi. Priza de aer din zona inferioară se întinde aproape pe toată lungimea maşinii şi în conferă o prezenţă mai solidă pe şosea.
  10. Alte versiuni. Versiunea de top GTI a lui Golf este mai puternică, dezvoltând acum 230 CP (220 CP înainte) şi 245 CP în versiunea Performance (230 CP înainte). Se oferă în continuare versiunile GTD cu 2.0 TDI/184 CP şi Golf Alltrack (tracţiune integrală, motoare 1.8 TSI/180 CP şi 2.0 TDI/150 şi 184 CP).Noul Golf poate fi comandat deja, iar toate detaliile despre prețuri le găsiți aici.

drive test VW Golf 7 facelift (5)

Verdict

Golf rămâne Golf. De fiecare dată când concurenţa pare că se apropie, VW vine cu noi tehnologii care păstrează avansul lui Golf faţă de rivali. Pentru prima oară după mulţi ani, un motor pe benzină devine o alternativă viabilă la diesel din punct de vedere al eficienţei reale pe şosea. Iar cuplul de 250 Nm disponibil de la 1500 rpm al lui 1.5 TSI oferă multă vigoare pe toată gama de turaţii. Nivelul de calitate este comparabil cu al rivalilor premium dar totul este oferit la un preţ mai mic. Într-un cuvânt, Golf rămâne greu de ucis

.

1 thought on “Primul drive test VW Golf 7 facelift: 10 motive pentru care Golf e bestseller”

  1. esential mai slab ca cel vechi, mai complicat si cu mai multe jucarii pentru pelicani si mai scump.
    nimic esential nu a fost imbunatatit.
    reteta veche.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top