Nu cred ca au fost foarte multe teste comparative în care toţi protagoniştii să fie încadraţi la categoria noutăţi/facelift-uri, în acest caz.
Acesta este unul dintre ele şi are la bază şi două dintre cele mai bine vândute modele la nivel internaţional, Fiesta şi Polo, dar şi un model foarte drag nouă, Swift. Fiecare se bucură de câteva modificări de ordin estetic, în cazul lui Fiesta mai mari, Polo şi Swift având mici retuşuri dacă este să ne luăm strict după designul exterior. Propulsoarele pe benzină de cilindree mică au animat această luptă, Fiesta şi Polo mizând pe era turbo, în timp ce Swift merge pe cartea motorului de turaţie care îi permite şi un preţ de achiziţie interesant.
De ce acest test?
Modele de clasă mică evoluează spectaculos de la generaţie la generaţie şi rămân încadrate în acest segment mai mult datorită dimensiunilor caroseriei, infuzia de tehnologie şi spaţiu interior propulsându-le, fără să greşim, direct într-o clasă superioară. Liga propulsoarele turbo pe benzină este un subiect care animează şi modele precum Fiesta sau Polo, în timp ce Suzuki, cu al său Swift, ne demonstrează că încă mai sunt multe de spus când discutăm de motoare aspirate. Este un duel interesant, atât prin prisma performanţelor dinamice, cât şi prin lista de opţiuni care poate creşte substanţial preţul unui astfel de model de buget.
Ford Fiesta
Fiecare nouă generaţie din clasa mică rescrie regulile în materie de dimensiuni, confort, tehnologie, însă se îndepartează de acel caracter sprinten, specific unei maşini utilizate cu preponderenţă în mediul urban. Cea mai bine vândută maşină din această clasă la nivel european poartă numele de Fiesta şi se bucură de un facelift demn de un nou model. Însă, la fel de proaspăt este şi cel care-i suflă în ceafă la vânzări, Polo, dar şi Suzuki Swift, un războinic japonez. În acest test comparativ, Fiesta se prezintă cu o culoare îndrăzneaţă, menită să sublinieze design-ul studiat şi care face trimitere, când priveşti partea frontală, la un Aston Martin de buzunar. Poţi jura că jantele sunt mai mari de 16 inch şi că aceste forme vor fi mereu în trend.
Acelaşi spectacol îl găseşti şi la interior, cu o consolă aglomerată la prima vedere şi care devine user friendly după numai câteva accesări. Materialele folosite sunt coerente în utilizare şi asamblare, cu un plus pentru confortul oferit de scaune şi cea mai bună poziţie de condus din test. Aceasta din urmă este perfect configurabilă şi amplifică sentimentul de a fi unul şi acelaşi cu maşina.
Situaţia favorabilă se păstrează şi când apăsăm butonul de Start şi trezim la viaţă cei 100 CP obţinuţi dintr-o cilindree de 990 cmc, cel mai bun raport CP/cilindree. Fiesta este singurul model din test echipat cu o cutie de viteze automată Powershift, opţiune mai mult decât accesibilă – puţin peste 1.000 de euro. Această transmisie s-a dovedit mai mult decât o alegere inspirată şi, spre deosebire de manuală, îi conferă un caracter vioi încă de la primele rotaţii pe minut şi un zvâc cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în această clasă. Cu un răspuns agresiv şi porniri sportive, mai mult decât evidente, Fiesta plăteşte tribute prin consumul de carburant afişat, care este cu circa un litru mai mare decât la restul modelelor comparate.
Este o adevărată plăcere să o conduci în zonele virajate, excelând la capitolul direcţie şi prin modul în care suspensia comunică tot ce se petrece între roţi şi asfalt. Optimismul este păstrat şi la viteze de autostradă, cu o bună insonorizare inclusiv la viteze de 130 km/h. Fiesta 1l EcoBoost şi transmisia automată cu dublu ambreiaj este chintesenţa “maşinii de oraş” care transformă orice drum într-o călătorie cu zambetul pe buze.
Suzuki Swift
Swift este al doilea cel mai vârstinic concurent din acest test. Fără a opera schimbări majore asupra liniei de design, japonezii mizează încă pe o imagine destul de bine conturată și distinctă de care Swift se bucură în acest segment. Cabina aplatizată, blocurile optice alungite și o linie a geamurilor ce duce întrucâtva cu gândul la Mini, sunt încă argumente destul de convingătoare, cel puțin în fața stilului tradițional adoptat de Polo.
Interiorul este cel care resimte puţin trecerea anilor, iar aici am în vedere o planșă de bord destul de spartană, dar și materiale alese, în mod evident, din rațiuni economice. Poziția de condus este însă una bună, iar instrumentarul de bord este practic și accesibil. Tot universul se contractă progresiv către spatele mașinii, acolo unde pasagerii de pe banchetă vor resimți unele limitări și, mai ales, la capitolul portbagaj, unde Swift este lanterna roșie a acestui test. Aspectul spartan se păstrează și atunci când vorbim de antifonare, capitol la care nipona mai are de învățat de la cele două germane din test.
Din punct de vedere tehnic, Swift este singura mașină din test ce abordează o soluție clasică, simplă și eficientă, aceea a unui propulsor cu patru cilindri, cu aspirație normală. În mod normal acesta ar putea fi trecut la capitolul minusuri, însă având în vedere că vorbim de un adevărat specialist în construcția de motoare mici, lucrurile nu au cum să stea rău. Cei 94 CP sunt obținuți destul de sus în turație, însă liniaritatea și reprizele lungi de care este îl fac foarte plăcut de condus. Greutatea redusă a motorului cu bloc și chiulasă din aluminiu, plus setarea foarte bună a suspensiei fac casă bună cu un sistem de direcție extrem de agil.
Mașina este foarte vioaie și poate susține fără probleme un stil de condus sportiv, combinație care pentru a fi perfectă ar fi avut nevoie doar de câțiva cai în plus. Cutia cu cinci trepte este singurul minus al lui Swift, iar aceasta face ca turația motorului să fie destul de ridicată la un regim de condus extraurban. Cu toate astea, Swift reușește să facă o surpriză frumoasă și la capitolul consum. O medie de 5,5 litri la un regim mixt am putut să o obțin fără probleme, iar faptul că vorbim de cea mai accesibilă concurentă din test, conturează imaginea unei oferte greu de refuzat.
Volkswagen Polo
Volkswagen Polo este un performer veritabil al clasei mici, chiar dacă nu se bucură de acelaşi succes cu care se poate lăuda fratele mai mare. Polo e bun, din toate punctele de vedere, dar nu ajunge acolo unde se strecoară Golf. Adică pe primul loc în mai toate topurile obiective care analizează clasa compactă. Polo e german, de la aspect, la calitate, funcţionalitate şi până la… îndrăzneală. Aspectul său nu este pe cât de spectaculos ar putea fi, cel mai excentric atribut fiind culoarea. În interior se menţine aceeaşi regulă, funcţionalitate, ergonomie, spectacol puţin spre deloc (unele ornamente adoptate, cromate, ar fi putut fi ocolite, cred eu).
Cumva se poziţionează diametral opus faţă de Fiesta care vine cu un interior futurist, cât despre Swift, deşi foloseşte materiale mai puţin calitative, totuşi jocul liniilor pare mai tineresc, mai modern. În ceea ce priveşte spaţiul interior, în special pe banchetă, Polo este cumva la mijloc, fiind sub Fiesta, dar doi pasageri pot lua loc fără probleme acolo. Spaţiile de depozitare sunt un atu, pentru că, să nu uităm, discutăm despre un neamţ breaz şi ordonat.
Trenul de rulare are reglaje bune, orientate spre confort, dar care reuşesc să imprime o ţinută de drum destul de neutră. Pentru mulţi acesta poate fi un avantaj comparativ cu Swift sau cu dinamicul Fiesta. Direcţia, una nouă odată cu facelift-ul, nu e un element care să te cucerească. Deşi precisă, nu oferă un feedback foarte exact, german, fiind depăşită la acest aspect de ceea ce oferă Ford.
În ceea ce priveşte motorizarea discutăm despre un supraalimentat pe benzină de 1,2 l, cu 200 cmc mai mult decât oferta Ford, dar şi cu 10 CP mai puţin, adică 90. Cei 160 Nm îţi permit să te bucuri de o maşină fâşneaţă, mai ales dacă o urci puţin în ture. Cutia este bine etajată, nu ar fi fost rău dacă avea o treaptă în plus şi, mai important, dacă timoneriei i-ar fi fost acordată o atenţie ceva mai… germană, că tot am amintit obsesiv. Una peste alta Polo rămâne o ofertă extrem de solidă, tentantă, pentru care trebuie să plăteşti corespunzător. În acelaşi timp, tot el se laudă cu valori foarte bune la revânzare, deci balanţa se poate echilibra uşor. Pentru un şofer mai activ e greu de ales în detrimentul Fiestei, dar, pentru ceilalţi e la fel de greu de combătut.
Foto: Răzvan Loghin
Model testat | Ford Fiesta | Suzuki Swift | Volkswagen Polo |
---|---|---|---|
Motorizare | 1.0 l | 1.2 l | 1.2 TSI |
Nr.uşi/Nr.locuri | 5/5 | 5/5 | 5/5 |
Masă proprie (kg) | 1.050/1.555 | 945/1.480 | 1.030/1.540 |
Dimensiuni şi capacităţi | |||
Lxlxh (mm) | 3.970/1.720/1.480 | 3.980/1.720/1.510 | 3.970/1.680/1.455 |
Ampatament (mm) | 2.49 | 2.43 | 2.47 |
Ecartament (mm) | 1.475/1.460 | 1.490/1.495 | 1.465/1.455 |
Volum portbagaj(l) | 295/980 | 210/1.890 | 280/950 |
Sistem de direcţie | servoasistat electric | servoasistat electric | servoasistat electric |
Sistem de frânare fa??/spate | discuri ventilate/tamburi | discuri ventilate/tamburi | discuri ventilate/tamburi |
Transmisie | |||
Tip | faţă | faţă | faţă |
Cutie de viteze (tip/nr. trepte) | automată/6 | manuală/5 | manuală/5 |
Anvelope (faţă - spate) | 195/50 R15 | 175/65 R15 | 185/60 R15 |
Motor | |||
Combustibil | benzină | ||
Tip | 3 cilindri în linie | 4 cilindri în linie | 4 cilindri în linie |
Sistem de alimentare | injecţie directă | ||
Cilindree (cmc) | 999 | 1.242 | 1.197 |
Putere max. (kW(CP)/rpm) | 74(100)/6.000 | 69(94)/6.000 | 66(90)/4.400 - 5.400 |
Cuplu max. (Nm/rpm) | 170/1.400-4.000 | 118/4.800 | 160/1.400 - 3.500 |
Performanţe | |||
Viteze maximă (km/h) | 180 | 165 | 184 |
0-100 km/h (s) | 10,8 | 12,3 | 10,8 |
Consum (l/100km) | |||
Urban/extraurban/mixt | 6,6/3,9/4,9 | 6,1/4,4/5 | 6/4/4,7 |
Normă poluare/emisii CO2 | Euro 5/114 g/km | Euro 5/126 g/km | Euro 5/107 g/km |
Preţ standard (TVA inclus) | 14.400 euro | 12.125 euro | 13.296 euro |