Audi RS4 Avant? Sau RS6 Avant? Sau poate Mercedes-Benz E 63 AMG T-Model? Până și mai laicul Volkswagen Golf R Variant ar fi fost un pretendent mai merituos cu ai săi 300 de cai putere.
Însă, nu, SEAT Leon Cupra ST este de astăzi, în mod oficial, cel mai rapid break (de serie) pe celebrul circuit din Germania. Mai bulversant este faptul că SEAT Leon Cupra ST a reușit un timp mai bun chiar și decât versiunea în trei uși a lui Leon Cupra, asta deși este cu 45 de kilograme mai greu.
Mașina are sub capotă un motor TSI de doi litri care dezvoltă 280 de cai putere și un cuplu maxim de 350 Nm, suficient cât s-o propulseze de la zero la 100 de kilometri pe oră în fix șase secunde atunci când de transmisie se ocupă o cutie de viteze DSG.
Potrivit pilotului spaniol Jordi Gene, cel care s-a aflat la volanul mașinii în timpul turului de pistă record, SEAT Leon Cupra ST „se descurcă mai bine în virajele de viteză grație unei punți spate mai progresive, în timp ce viteza maximă este mai mare datorită coeficientului aerodinamic mai bun. Ceea ce se pierde la ieșirea din unele viraje se câștigă înapoi în curbele rapide și pe porțiunile drepte. Grație caroseriei mai lungi, ne putem juca cu partea din spate a mașinii poziționând-o unde vrem. Ai o senzație foarte plăcută, sportivă, atunci când decuplezi sistemul ESC”.
Timpul obținut de SEAT Leon Cupra ST pe Nordschleife a fost de șapte minute și 58 de secunde, detronând recordul stabilit în prealabil de Audi RS4 Avant B7 cu motorul său aspirat V8 de 4,2 litri.