Skoda Octavia facelift a fost dezvăluită în avanpremiera debutului comercial programat pentru prima parte a anului viitor. Listele de comenzi se deschid luna viitoare. VEZI CE NOUTĂȚI ADUCE.
Cel mai vândut model de import din România primește un update tehnic și estetic menit să îi mențină poziția de lider pe piața locală.
Skoda Octavia facelift afișează blocuri optice față și spate redesenate, cu tehnologie full LED opțională, noile faruri duble fiind cele care vor face cel mai ușor de recunoscut noul model.
Barele de protecție și grila sunt aproape neschimbate, la fel și profilul fastback extrem de practic al caroseriei sau portbagajul imens de 560 l (580l la break) și accesul facil la acesta, creionat de hayonul cu decupare amplă.
Marea noutate vine la interior, acolo unde Skoda Octavia facelift beneficiază de un sistem multimedia complet nou, cu touchscreen capacitiv mult mai generos cu diagonala de 9,2 inch (pentru sistemul de top Columbus). Acesta vine cu funcție de hotspot Wi-Fi și elimină majoritatea comenzilor fizice ancorate la extremitățile vechii centrale multimedia. Alte premiere sunt luminile ambientale (10 nuanțe) și volanul încălzit opțional.
Lista sistemelor moderne de asistență a fost îmbogățită cu sistemele oferite deja pentru modelele Skoda din clasele superioare, printre noile funcții standard regăsindu-se sistemul Front Assist de frânare automată cu funcţie Predictive Pedestrian Protection de detectare a pietonilor. Contra cost se oferă sistemele Towing Assist, Blind Spot Detection și Rear Traffic Alert.
Gama de motorizări rămâne neschimbată, Octavia fiind oferită în continuare alături de patru propulsoare diesel și cinci turbo pe benzină, cu puteri cuprinse între 85 și 184 CP.
1 thought on “Skoda Octavia facelift dezvăluită. Vezi ce noutăți aduce”
Ar fi putut arăta chiar decent; https://postimg.org/image/b19sdobu9/