Peste 450.000 de fani Top Gear din lumea întreagă solicită revenirea lui Jeremy Clarkson la cârma popularului show auto. Co-prezentatorul emisiunii a fost suspendat de postul britanic BBC.
Controversata măsură pecuniară a fost luată în urma dezvăluirilor privind o altercaţie cu unul dintre producătorii Top Gear. Clarkson este acuzat că l-ar fi lovit pe acesta, totul pornind de la o discuţie aprinsă pe teme gastronomice.
Suspendarea lui Jeremy Clarkson a atras un val de petiţii online, provocând o adevărată furtună mediatică, amplificată de reţelele de socializare. Hashtag-urile #BringBackClarkson, #fracas şi #Top Gear au ocupat de departe primele poziţii în topul căutărilor de pe Twitter, în Marea Britanie.
Prezentatorul în vârstă de 54 ani, prieten apropiat al premierului David Cameron, se afla deja sub incidenţa unui ultim avertisment. Acesta a fost primit în mai 2014, ca răspuns la afirmaţii cu caracter rasist făcute de Clarkson, care şi-a clădit o adevărată carieră în domeniul controverselor. Până acum, însă, a fost vorba strict de derapaje verbale, de comentarii controversate pe teme etnice sau religioase.
Interesant este că ultimele trei episoade ale seriei cu numărul 22 nu vor mai fi difuzate conform programului stabilit, decizia BBC fiind una cu totul neaşteptată. Difuzată în peste 200 de ţări, emisiunea Top Gear se laudă cu o audienţă globală uriaşă, estimată la aproximativ 350 milioane de telespectatori.