TEST COMPARATIV: smart Forfour versus Opel ADAM versus FIAT 500 C

O lege nescrisă a lumii auto spune că mașinile mici trebuie să fie ieftine și, deci, lipsite de personalitate. Din fericire, unii au lipsit de la lecția asta și asa se face că avem acum un Opel ADAM, un Fiat 500C și un smart ForFour. E timpul să vedem care dintre chiulangii și-au făcut mai bine temele.

Mai ții minte numărul trecut, când îți povesteam despre un redactor lung de 198 de centimetri care testa de zor mașini de oraș? Tot eu sunt. Și dacă nu ai descoperit o tehnică secretă de a citi cu ochii închiși, atunci mai mult ca sigur că ai văzut deja și ce mașini am la test de data asta. Da, se va lăsa din nou cu oase îndoite și plafoane împunse deasupra locurilor din spate.

De data asta, însă, mă voi putea alina cu gândul că vertebrele mele se încovoaie dincolo de unghiurile naturale în niște mașini care, chiar dacă nu se pot numi „premium” atâta vreme cât există un FIAT și un Opel printre ele, sunt cu siguranță mai mult decât niște simple unelte.

Motivul pentru care cele trei se află astăzi aici este unul singur și, la fel ca și viitorul, este portocaliu. În fine, e mai mult gri, deci mai aproape de viitorul real, decât de cel din reclame. Numele lui este smart Forfour și tocmai ce a fost lansat pe piață la finalul anului trecut, împreună cu versiunea Fortwo care pierde bancheta, două portiere și ceva metraj bun din lungimea totală a mașinii.

Privit de afară, smart Forfour arată bine. Nu mai are nicio legătură cu vechiul model, iar asta vom fi de acord cu toții că este un lucru bun. Nu-i lipsește personalitatea chiar dacă nu e chiar cea pe care ai aștepta-o de la o mașină atât de mică – are un aspect mai degrabă serios, fiind destul de evidentă dorința designerilor de a nu compromite latura practică și așa chestionabilă a mașinii.

FIAT-ul 500, pe de altă parte, arată așa cum îl știm de mai bine de șapte ani. De fapt, ai putea spune că arată așa cum îl știm de mai bine de jumătate de secol, pentru că „noul” 500 este o reinterpretare minunată a designului irepetabil din 1957 al lui Dante Giacosa. Am avut la test versiunea cabrio, cu plafon retractabil din material textil, ceea ce ar putea fi considerat o definiție perfectă a ironiei ținând cont că ne aflam în plină iarnă. Totuși, aspectul lui FIAT 500 nu te face neapărat să vrei să te urci în mașină pentru a o conduce, ci mai repede pentru a fi văzut în ea. Nu sunt puțini cei care ar spune că e cea mai frumoasă mașină dintre cele trei, și aș putea fi tentat să le dau dreptate.

Asta dacă nu aș avea o slăbiciune specială pentru Opel ADAM. Iată o mașină care a apărut de nicăieri, fără niciun fel de istorie în spate, de la un producător căruia nu-i merge chiar extraordinar și care totuși a reușit să se impună prin ceea ce știe să facă. Și nu în ultimul rând, prin felul în care arată. ADAM e ceea ce Citroen DS3 și-a dorit dintotdeauna să ajungă: un rival serios pentru MINI, care deja devine tot mai tare un simbol al conformismului („am MINI, deci mă conformez cerințelor de hipster”).

Clasamentul tău s-ar putea să difere, însă un lucru e clar: niciuna nu are un aspect banal.

Desinerii de interior au făcut și ei tot ce-au putut să le sufle prima de Crăciun colegilor responsabili cu exteriorul, așa că ai parte de bunătăți și odată ce te-ai așezat în vreunul dintre locurile din mașini. Aveam încă vie în memorie amintirea unui interior de ADAM de-a dreptul sufocant, cu modele pe capitonajul plafonului și multe culori pe bord, așa că a venit ca un șoc această combinație de negru cu negru și cu negru a modelului din test. Nu e ceea ce te aștepți, dar arată că ADAM poate să fie și sobru-funky atunci când vrea, și îi stă foarte bine. Arată ca un om îmbrăcat la costum și încălțat cu teniși – unii îl vor trimite la țară, alții îl vor întreba din ce revistă de modă și-a copiat ținuta.

FIAT 500 e puțin deficitar la capitolul interior. Partea superioară a planșei de bord arată foarte bine iar acel plastic lăptos te face să vrei să-l lingi, convins fiind că are gust de înghețată de vanilie. Eh, plasticul gri de sub el și de pe panourile portierelor, însă, pe ăla nu vrei să-l atingi nici măcar cu un băț – e urât la aspect, dur la atingere și incapabil să ascundă orice zgârietură. De asemenea, te lovește un pic absența unui ecran color de pe bordul lui 500. Atmosfera anilor 50 e puțin prea fidel reprodusă pentru gusturile unui om cară trăieşte jumătate de secol mai târziu. Ce-i drept, le va fi destul de greu să-i găsească un loc fără să strice aspectul retro, iar cel mai probabil vor fi obligați să opteze pentru o soluție care-l plasează în interiorul instrumentarului din spatele volanului. Până atunci, însă, FIAT 500 se prezintă cu un bord mai golaș decât munții patriei noastre colindați de camioane de cherestea și oameni cu drujbe.

Și planșa de bord a lui smart este destul de rarefiată, însă din alte motive: în mijlocul ei tronează un display tactil care, dacă ți se pare cunoscut, înseamnă că ai mers de curând cu un Renault. O privire mai atentă aruncată prin interiorul lui smart Forfour va scoate la iveală și alte elemente preluate de la francezi,dintre care cel mai fragrant este schimbătorul de viteze. Pentru un Renault, arată bine, numai că smart este o mașină care se dorește a fi asociată cu Mercedes-Benz, iar în cazul ăsta finisajele destul de slabe care sunt ascunse sub un aspect funky nu dau bine deloc. Plastic dur perforat pe post de protecție pentru difuzoarele audio? Nu, mulțumesc. Stând în forfour nu mă puteam gândi decât la un singur lucru: Twingo, având un preț ceva mai mic, o să fie o mașină excelentă.

Pentru că dincolo de toate păcatele lui, smart Forfour se conduce foarte plăcut. Direcția are o naturalețe și o lejeritate pe care nu le găsești la celelalte două mașini, explicația fiind foarte simplă: niciuna nu are tracțiune spate în afară de el. Motorul aspirat în trei cilindri înghesuit în spate, aplecat sub un unghi bizar și îngrămădit sub podeaua portbagajului, nu dezvoltă decât 71 de cai putere și, oricum, nici pe ăia nu prea îi simți. Ceea ce simți, însă, sunt niște vibrații deranjante la mersul în gol și un sunet spart, deloc incitant atunci când turezi motorul. Conducând forfour nu mă puteam gândi decât la un singur lucru: Twingo cu motorul 0.9 TCe o să fie o mașină excelentă.

Nici FIAT 500 nu e tocmai o bombă. Are cu doi cai putere mai puțin dar, pe cuvântul meu, pare că are cu 20 mai mulți. Dacă smart Forfour refuză să miște în sus acul vitezometrului odată ce cuplezi treapta a cincea, obligându-te să ajungi la viteza maximă (145 km/h reali) în a patra, după care să schimbi într-a cincea doar în speranța de a scădea consumul, FIAT 500 merge până spre 160 km/h și accelerează într-un mod mai convingător. Atât 500, cât și Forfour aveau un acoperiș textil ceea ce făcea orice încercare de conversație pe autostradă să se transforme rapid într-un shchimb de gesturi care se încheia inerent cu o mișcare a brațelor traductibilă prin „lasă, vorbim mai târziu”. Direcția e plăcută, însă 500 are tendința să subvireze. Oricum, poziția înaltă la volan și scaunele confortabile dar fără susținere laterală nu prea te îmbie la giumbușlucuri pe asfalt.

În compania asta, Opel ADAM se simte ca un boxeur de categorie grea printre muște, pene și supercocoși. E drept că a trișat un pic, fiind singura mașină din test cu motor mai acătării, însă plusul nu simte în primul rând la performanțe (deși și acolo), ci în rafinament. ADAM e o mașină cizelată, matură, care nu tremură din toți rărunchii și care nu zbiară la tine mai tare decât un motan călcat pe coadă. Direcția este corectă, iar comportamentul dinamic perfect previzibil. Ai putea spune despre ADAM că e chiar o mașină completă, întreagă, numai că…

… este îngrozitor de mic. Dincolo de locurile din față care oferă spațiu berechet, cele din spate sunt aproape inutile. Iar dacă spațiul pentru cap ți se pare cumplit, urcă-te în smart și vei vedea că se poate și mai rău. Portbagajul lui ADAM e și el mic, iar pragul înalt de încărcare nu ajută nici el. Plierea banchetei pare să fie singurul mod în care ADAM poate fi folosit într-un concediu. Portbagajul lui FIAT 500C amintește de acele coșulețe pe care companiile aeriene le folosesc pentru a măsura gabaritul bagajului de mână. „E prea mare, ne pare rău, va trebui să renunțați la ceva. Sau, mai bine, să cumpărați o altă mașină”. Pare ușor neverosimil, dar smart este cel mai util din punctul de vedere al portbagajului, în ciuda faptului că împarte locul și cu motorul.

Totuși, asta nu-l transformă într-o mașină practică. Și cum nici una cu mari performanțe dinamice nu este (în ciuda direcției) și nici nu arată nemaipomenit (în special la finisaje), nu prea mai rămâne nimic care să recomande smartul. Cu toate astea, reușește totuși să-i ia fața lui FIAT 500 care este pur și simplu prea… vechi. Iar dacă despre Forfour poți spune că este un Renault Twingo, la fel poți spune și despre FIAT 500 că este un Panda și cred că știm cu toții care dintre cele două comparații e mai puțin flatantă.

Asta înseamnă că Opel ADAM a câștigat. Însă nu face greșeala să-ți imaginezi că asta se datorează doar slăbiciunilor celorlalte două mașini – nici vorbă. Opel ADAM e o mașină excelentă căreia nu poți să-i reproșezi cu adevărat decât un singur lucru: spațiul claustrant de pe locurile din spate și portbagajul mic și greu accesibil. Dacă astea sunt două lucruri cu care poți trăi, atunci înseamnă că nu te păcălești singur în ceea ce privește mașinile mici și ai înțeles cum stau lucrurile. Felicitări, ești gata pentru un Opel ADAM.