Noul Mercedes E-Class Cabrio a fost dezvăluit oficial. Gama E-Class este completă, după limuzină, break și coupe, Mercedes întregind familia cu un model decapotabil.
C-Class are acum propria sa decapotabilă, astfel că noul E-Class Cabrio vine cu dimensiuni sensibil mai generoase decât cele afișate de vechiul model, lungimea măsurând 4,83 m. Platforma tehnică este partajată cu sedanul, fiind vorba despre arhitectura modulară MRA. vine cu dimensiuni sensibil mai generoase, lungimea măsurând 4,83 m.
Mercedes-Benz promite o capacitate a portbagajului de 385 de litri cu acoperișul ridicat. Cu pavilionul pliat, volumul scadel la 310 litri. Și vorbind despre acoperișul textil, structura în trei straturi realizată de specialistul austriac Magna se pliază printr-o procedură familiară de tip foarfecă, în 20 de secunde, la viteze de până la 50 km/h. Clienții pot opta pentru patru nuanțe ale plafonului: albastru închis, maro, vișiniu și negru.
Bordul futurist a fost preluat direct de la limuzina E-Class. Două ecrane digitale de 12,3 inci, disponibile opțional, și volanul multifuncțional cu suprafețe sensibile la atingere, parte integrantă a sistemului multimedia de ultimă oră Comand APS NTG 5, sunt, de asemenea, disponibile.
Cu un coeficient aerodinamic de numai 0,27, foarte puțin curent ajunge la interior, chiar și la viteze mari. La asta contribuie un deflector de vânt, amplasat între scaunele din spate, și sistemul Aircap de la Mercedes, care se ridică în partea superioară a parbrizului.
Gama de motorizări include un motor turbo pe benzină de 2 litri, cu patru cilindri și 184 CP (E 200), acompaniat de o variantă mai puternică a sa, de 245 CP (E 300), plus vârful de gamă E 400, cu motor V6 bi-turbo de 3.0 litri și 333 CP. Pe frontul diesel, intrarea în gamă se face cu un motor de 2.0 litri cu patru cilindri (OM654) și 194 CP, în versiune E 220 d sau 245 CP, în versiune E 300 d.
Nu va exista nicio transmisie manuală, ci doar transmisia automată cu 9 trepte 9G-Tronic. Vârful de gamă E 400 4Matic va primi tracțiune integală standard.
Cea mai recentă versiune a suspensiei pneumatice adaptive Air Body Control va fi disponibilă opțional pe versiunile entry-level și standard pe modele superioare. Reacționează mai rapid la imperfecțiunile drumului decât sistemul Airmatic folosit anterior. Șasiul este coborât cu 15 milimetri față de limuzină, Mercedes oferind, de asemenea, o suspensie standard de oțel și una adaptivă, non-pneumatică.