100 de numere putere

Mă uit la teancul celor 100 de reviste muncite de echipa AutoExpert şi mi-e greu să înţeleg cum a trecut timpul. Ritmul în care trăim ne face să credem că am început chiar ieri o poveste de succes pentru presa românească. Am început plini de entuziasm scrierea unui volum dedicat lumii auto româneşti şi am ajuns astăzi, fără falsă modestie, una dintre principalele voci din presa auto, iar volumul depăşeşte 12.000 de pagini. Chiar de la primul număr ne-am propus ca, prin articolele noastre, prin disponibilitatea noastră de zi cu zi, să fim aproape de voi, cei care trăiţi în lumea reală, cei care aveţi nevoi auto cât se poate de normale, cei care rulaţi cu plăcere la bordul unui Logan, cei care vreţi să alegeţi între două maşini şi aveţi nevoie de un plus de informaţie, sau cei care aveţi probleme în viaţa de automobilişti şi căutaţi soluţii. Istoria scrie că AutoExpert a fost prima revistă românească care a realizat şi publicat teste comparative (fapt aproape interzis înainte de anul 2000), că AutoExpert a realizat primele măsurători dinamice la teste, că AutoExpert a publicat în premieră costurile de întreţinere la maşinile testate (oferind argumente în plus, pro sau contra) sau că în aceeaşi revistă aţi citit pentru prima dată în limba română teste comparative cu toate maşinile reprezentative dintr-o clasă (10, 12 sau mai multe). Iar faptul că astăzi colegi de-ai noştri de la alte publicaţii realizează articole oarecum similare dovedeşte că ne-am asumat cu adevărat rolul de publicaţie serioasă, inovatoare, aflată cu tot sufletul alături de voi.

Personal, mai am o satisfacţie profesională extraordinară, datorată şcolii de jurnalism auto care a luat naştere în redacţia AutoExpert. Nu a fost şi nici acum nu este un lucru simplu să scrii despre maşini, pentru că nu te învaţă nicio facultate. În plus, un ziarist auto de succes trebuie să îmbine talentul de jurnalist cu pasiunea pentru maşini şi cu o grămadă de cunoştinţe tehnice. Iar experienţa vine odată cu miile de kilometri parcurşi la bordul a zeci şi zeci de modele diferite, din toate clasele. Faptul că am depăşit 1200 de maşini testate spune multe despre activitatea redactorilor de la AutoExpert. Recunosc faptul că, uneori i-am invidiat pe o parte dintre colegii din presa auto care, beneficiind de avantajul apartenenţei la grupuri media internaţionale, traduc o mare parte din conţinutul revistelor. Dar, pe de altă parte, nu pot să nu fiu mândru de realizările echipei AutoExpert, care munceşte serios pentru fiecare pagină publicată. Un loc aparte în dezvoltarea proiectului AutoExpert l-a avut industria auto. În aceşti ani am lucrat cu oameni extraordinari, care au tratat automobilul nu doar ca pe o afacere, ci şi ca pe un spirit care trebuie cultivat şi dezvoltat. Împreună cu ei v-am oferit informaţii, poate v-am făcut, uneori, alegerea mai dificilă, dar este sigur că fără ei n-am fi reuşit. Mi-e greu să-i înşir pe toţi, majoritatea regăsindu-se în paginile acestui număr, şi de accea sper să-mi accepte un MULŢUMESC global. Dar cei mai importanţi aţi fost şi sunteţi voi, cititorii, fără de care nu ne-am justifica existenţa. Acelaşi MULŢUMESC se îndreaptă şi către voi şi sper să rămânem împreună măcar până la numărul 1000…

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top