Dublă aniversare la Bosch: în 2011, Grupul Bosch sărbătoreşte cea de-a 125-a aniversare de la înfiinţarea firmei, precum şi 150 de ani de la naşterea fondatorului companiei.
La data de 15 noiembrie 1886, Robert Bosch a deschis „Atelierul de mecanică fină şi electrotehnică” în Stuttgart, creând astfel fundaţia a ceea ce va deveni un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. De atunci, cele trei sectoare de activitate ale Grupului Bosch – Tehnologie auto, Tehnologie industrială şi Bunuri de larg consum şi echipamente pentru construcţii – şi-au dezvoltat produsele conform sloganului „Tehnică pentru o viaţă”.
Născut în data de 23 septembrie 1861, în Albeck, lângă Ulm, Robert Bosch a fost un vizionar în domeniul tehnologiei, propulsând compania spre succesul internaţional încă din timpul vieţii sale. Începând din 1886 şi până în prezent, cheia succesului produselor Bosch a fost gradul ridicat de inovaţie şi accentul pus pe calitate. Aceste caracteristici i-au permis lui Robert Bosch, fondatorul companiei, să stabilească o bază sigură pe pieţele internaţionale, începând chiar de la finalul secolului 19. ’’Prefer să pierd bani, decât încrederea clientului’’ era una din devizele lui Robert Bosch.
Construcţia unui magnetou de joasă tensiune pentru motoarele autovehiculelor, în anul 1897, a fost începutul unei lungi liste de inovaţii Bosch. Acesta a fost urmat, în 1902, de sistemul de aprindere cu magnetou la înaltă tensiune Bosch. Astfel, succesul comercial a fost asigurat, compania fiind propulsată pe poziţia de lider în furnizarea de tehnologie auto.
În prezent, Bosch îşi desfăşoară afacerile prin mai mult de 300 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări şi are aproximativ 280.000 de angajaţi pe plan mondial. O reţea internaţională de vânzări şi parteneri, care acoperă aproximativ 150 de ţări, asigură prezenţa produselor şi serviciilor companiei pe cele mai importante pieţe care vor înregistra creşteri în viitor.
Firma Bosch a fost reprezentată pentru prima dată în România de compania Leonida & Co, în anul 1906. 88 de ani mai târziu, în 1994, Bosch şi-a deschis filiala regională în România, cu sediul la Bucureşti.
Cu privirea spre viitor
Cu 3.800 de patente depuse în fiecare an şi mai mult de 3,5 miliarde de euro investiţi anual în cercetare şi dezvoltare, Bosch doreşte să se concentreze şi pe viitor asupra inovaţiei şi, astfel, să pună bazele unei creşteri sustenabile continue. Conform principiilor sale strategice, produsele furnizate de cele trei sectoare de activitate Bosch – Tehnologie auto, Tehnologie industrială şi Bunuri de larg consum şi Echipamente pentru construcţii – sunt „tehnică pentru o viaţă”.