2017 Honda Civic hatchback – imagini și detalii oficiale

2017 Honda Civic hatchback

Cu mai bine de o lună înainte de prezentarea oficială de la Paris, 2017 Honda Civic hatchback apare pe internet cu imagini și detalii oficiale. Iat-o!

Săptămâna trecută publicam câteva fotografii făcute în Marea Britanie, care prezentau un tir plin cu noua generație 2017 Honda Civic hatchback. Acum, însă, modelul a apărut pe internet, în varianta de serie, fără camuflaj, în fotografii oficiale.

Variantele din fotografii sunt destinate pieței de peste ocean, însă principalele elemente de stil vor fi comune cu cele ale versiunii europene. Astfel, și americanii se pot bucura din nou de varianta hatchback, după ce ultima dată când au primit o astfel de versiune a fost în anii 2000, odată cu a 7-a generație. Începând cu luna februarie a anului următor, modelul asamblat în Regatul Unit va apărea pe piață, propunând două motoare pe benzină, insolite pentru japonezi: 1,0 și 1,5 litri VTEC turbo. Alături de ele, dieselul 1,6 litri i-DTEC va fi reproiectat, pentru eficiență sporită. În viitor va exista, cu siguranță, și o versiune Type-R, care va utiliza o variantă upgradată a propulsorului de 2 litri turbo de pe actuala generație.

2017 Honda Civic hatchback

O altă diferență remarcabilă față de actuala generație, va fi interiorul mai convențional. Honda renunță, astfel, la desenul futuristic al planșei de bord, preferând unul tipic, dar sportiv, orientat spre șofer. Honda pune deci capăt criticilor aduse stilului pe care modelul compact l-a afișat ultimele generații. Și la exterior, un nou concept de design își face loc în gama Civic. Viitoarea generație nu arată mai ”cuminte” decât actuala, ci chiar mai dinamic. Iar unul dintre scopurile designerilor a fost să înlăture elementele care au primit cartonaș galben la review-urile din presă.

2017 Honda Civic hatchback

”Actualul Civic are două puncte slabe: unul este vizibilitatea în spate, celălalt aspectul supra-înălțat al spatelui. Aceste două puncte slabe au fost eliminate de noul design. Am coborât eleronul și l-am făcut mai subțire. Luneta este dintr-o singură bucată, deci nu mai există obstacole care să strice vizibilitatea”, le spunea Diasuke Tsutamori, designerul șef al modelului, jurnaliștilor de la AutoExpress.

Date fiind dimensiunile exterioare crescute față de actualul Civic, ne așteptăm ca spațiul interior să se mărească în consecință. Viitoarea generație va fi cu 30 mm mai lată, cu 130 mm mai lungă și cu 20 mm mai scundă decât actuala, mizând pe elemente de stil precum roțile supradimensionate și ampatamentul mărit, pentru stabilitate și confort deopotrivă.

Sursa: AutoExpress

 

 

 

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top