Nu vă chinuiți degeaba: modificările cu care vine modelul 2017 Mazda6 nu sunt vizibile cu ochiul liber. Ele pot fi însă simțite din plin din toamnă, pe șoselele din Europa.
Practic, japonezii au luat rețeta update-ului pe care l-au făcut în cazul lui Mazda3 și au translatat-o la Mazda6. Iar cel mai important ingredient prezent în rețetă a fost sistemul de stabilizare electronică G-Vectoring Control. Acesta va ajusta aproape imperceptibil cuplul transmis de motor, reducându-l într-o foarte mică măsură, în funcție de viteza de deplasare, de viteza cu care șoferul învârte volanul și de poziția volanului.
Acțiunea are drept rezultat o decelerație de 0,05g, adică imposibil de sesizat din mașină. Efectul, însă, este încărcarea punții față, care îmbunătățește feeling-ul transmis de volan. Altfel spus, avem de-a face cu corecții fine, care copiază în mod automat tehnicile folosite de piloții de circuit, care ”frânează cu stângul” și decelerează voluntar în viraje, încărcând suplimentar puntea față. La Mazda6 însă, scopul final este doar acela de a mări gradul de încredere a șoferului pe viraje. Iar dacă efectul vi se pare nesemnificativ, aflați că Mazda îl dezvoltă continuu de 8 ani, fapt care spune multe despre performanțele sale reale.
A doua mare îmbunătățire este pachetul i-Activesense, un set de sisteme individuale menite să asiste șoferul în situații uzuale de trafic. Noua cameră video îl ajută de-acum să detecteze, pe lângă mașinile din față, și pietonii, activând funcția de frânare automată la iminența impactului cu aceștia. În plus, pachetul i-Activesense va fi din toamnă capabil să recunoască și semnele de pe marginea drumului, precum limitele de viteză și accesul interzis.
Sub capotă, motorului SKYACTIV-D îi vor fi adăugate trei noi tehnologii, care-l vor face mai prompt la accelerări și mai liniștit la rulare. Controlul mai fin al turbinei va garanta creșterea presiunii de alimentare, cu efect benefic asupra responsivității la accelerare. În plus, noile buloane care fac legătura între biele și pistoane amortizează vibrațiile pistonului, micșorând semnificativ zgomotul tipic motoarelor diesel. Distribuția este, de asemenea, variată în funcție de undele de presiune, în același scop.
Șoferul va aprecia noul display head-up de 4,6 inci cu o grafică ameliorată, volanul cu design nou și antifonarea superioară, dată de geamurile laterale laminate și de materialele fonoabsorbante suplimentare. Nici trecătorii n-ar trebui să rămână indiferenți la noua culoare premium Gri Machine, lansată odată cu modelul MX5 RF și care face ca mașina să pară sculptată în metal.
Surse: Mazda, CarAndDriver