Conducerea unui automobil poate fi o sursă de bucurie și relaxare, o metodă prin care putem scăpa de stresul cotidian, bucurându-ne de peisajele frumoase pe care ni le oferă variatele trasee pitorești ale țării noastre. Din nefericire, conducerea unui automobil poate fi și o sursă de nervi și stres, atunci când pierdem timp în trafic, când umblăm după locuri de parcare și în special atunci când ne confruntăm cu defecțiuni ale automobilului.
Există multe defecțiuni ce pot fi evitate în condițiile în care conduci prudent și ai grijă de mașina ta, însă indiferent cât ești de prevăzător și grijuliu, e important să fii conștient de faptul că este imposibil să le eviți pe toate. Mai devreme sau mai târziu, mașina ta va petrece timp pe un elevator auto într-un atelier de reparații, așa că e mai bine să fii pregătit pentru asta, decât să fii luat prin surprindere.
Calitatea drumurilor, condițiile de trafic și intemperiile vremii sunt doar câteva dintre elementele care pot afecta starea tehnică a automobilului pe care îl conduci, cauzându-i acestuia defecțiuni pe care nu le poți evita, în ciuda oricăror eforturi. Iată care sunt principalele defecțiuni auto la care te poți aștepta:
-
Defecțiuni ale roților și anvelopelor
Presiunea deficitară sau excedentară, impactul cu gropile și bordurile sau frânele și demarajele puternice sunt doar câteva dintre elementele ce pot afecta durata de viață și buna funcționare a roților unui vehicul. Penele de cauciuc și deteriorările jantelor se numără printre cele mai frecvente defecțiuni asupra roților, necesitând echipamente vulcanizare specializate pentru a fi reparate.
Chiar și dacă conduci prudent și cu o viteză redusă, nu vei putea evita fiecare groapă sau denivelare de pe stradă și cu siguranță nu poți controla felul în care conduc ceilalți participanți la trafic, care te pot forța să frânezi și să manevrezi brusc mașina. Din acest motiv, e foarte important să ai mereu cu tine o roată de rezervă, pe care să o verifici frecvent, pentru a te asigura că se află într-o bună stare de funcționare. Astfel, atunci când vei avea nevoie, aceasta va fi pregătită pentru a înlocui orice roată deteriorată, iar tu nu vei rămâne niciodată blocat într-un loc.
-
Probleme ale bateriei
Bateria unui automobil este una dintre cele mai importante componente ale acestuia, fiind responsabilă pentru pornirea motorului, funcționarea sistemului electric și a celui de climatizare, precum și a altor piese și sisteme. Tocmai de aceea, o defecțiune la baterie poate afecta foarte grav buna funcționare a unui automobil, ducând până la imobilizare, atunci când aceasta este descărcată.
Din nefericire, descărcarea bateriei auto se numără și ea printre cele mai frecvente defecțiuni, această situație fiind deseori inevitabilă, chiar și atunci când avem grijă să nu o suprasolicitam. Vechimea bateriei, temperatura de afară sau deficiența la încărcarea acesteia sunt, toate, cauze posibile ale descărcării sale. Tocmai de aceea, e important să te asiguri că ai mereu în mașină cabluri de încărcare pentru baterie, astfel încât să poți solicita ajutor dacă te vei întâlni cu această situație.
-
Defecțiuni ale geometriei roților
O altă problemă foarte comună cu care se confruntă majoritatea șoferilor este legată de geometria roților, care poate cauza deplasarea laterală a vehiculului, fără intenția șoferului, fiind nevoie de eforturi suplimentare din partea acestuia pentru a menține vehiculul pe traiectoria dorită.
Această defecțiune poate avea numeroase cauze, cum ar fi lovirea mai puternică a unor gropi sau borduri, anumite mici accidente sau tamponări și chiar înlocuirea unor elemente ale direcției sau suspensiei. Reglarea direcției unui automobil se face numai cu ajutorul unui aparat geometrie roti și numai într-un centru specializat, însă dacă este efectuată la timp, această intervenție va fi mult mai ușoară, mai rapidă și mai eficientă. Ca regulă generală, reglajul geometriei roților ar trebui făcut cel puțin odată pe an sau la fiecare 20.000 km parcurși.