Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la producerea primului Mini am provocat o întâlnire inedită între un Mini original și unul din epoca modernă sub BMW, versiunea de top Cooper S.
Foto: Radu Chindriș
Toți producătorii apelează la diverse sloganuri de marketing pentru modelele moderne care vor să pună în valoare atuurile unui brand bazându-se pe calitățile modelelor predecesoare. Însă la niciun brand aceste calități nu au mai multă acoperire în viața reală ca în cazul lui Mini.
Am avut șansa de a conduce în paralel un Mini original, mai precis un exemplar din a patra generație și faceliftul ultimei generații (a treia produsă sub BMW) în hainele lui Cooper S.
Cu 3,05 metri lungime și roți de 12 inci (primele trei generații aveau roți de 10 inci), originalul Mini arată ca un kart carosat. Exemplarul de test aparține lui Marian Comșa, pilot în VTM la secțiunea de vehicule istorice și a fost restaurat complet pentru circa 15.000 euro. Caroseria a fost sablată, vopsită, tratată anticoroziune, tapițeria a fost refăcută, amortizoarele sunt noi, și la fel și motorul și cutia manuală cu 4 trepte.
Cutia manuală cu 4 trepte este prinsă direct de motor astfel că ungerea se realizează prin același circuit cu motorul. Din cauza compartimentului motor extrem de compact, radiatorul nu a mai avut loc în fața motorului și este montat în partea stângă a compartimentului motor.
Mulți producători se laudă cu consolele scurte, dar în cazul acestui Mini roțile sunt montate chiar în colțurile caroseriei. Ampatamentul de 2,03 metri reprezintă practic aproape 70% din lungimea mașinii, depășind astfel cu mult cerințele din tema de proiect (vezi istoricul din paginile următoare). Înălțimea de numai 1,34 metri ar face invidioase multe mașini sport și cum era de așteptat, se stă foarte jos la volan, scaunele fiind montate aproape pe podea.
Pentru unii poate părea surprinzător dar nu este, pentru că Mini nu a fost la origine un model sport, însă scaunele sunt destul de moi și de late, oferind mult confort, dar nu și o susținere laterală foarte profundă. Volanul sport oferă o priză perfectă, iar schimbătorul cu măciulia din aluminiu și cele patru trepte gravate pe el are o timonerie precisă și ușoară.
Motorul de 1 litru cu 4 cilindri în linie dezvolta 38 CP și 67 Nm, dar datorită masei foarte reduse, de numai 617 kg la gol, îi conferea lui Mini performanțe decente pentru un model mini de oraș. De la volan însă, Mini se simte mult mai vioi decât arată cifrele de performanță.
Astăzi unii ar râde când ar citi despre o accelerație 0-100 km/h în 20,2 secunde sau despre o viteză maximă de 128 km/h însă uneori cifrele sunt înșelătoare. Mini este atât de agil și de manevrabil încât comparația cu un kart este mai mult decât corectă, iar masa mică îl face să pară mai rapid decât este în realitate. Treptele sunt destul de scurte și astfel reprizele sunt rapide raportate la puterea mică, de numai 38 CP.
Reversul este că la 120 km/h pe autostradă consumă 8,5 l/100 km conform datelor oficiale. În virajele rapide surprinde plăcut aderența foarte bună și efectul subvirator redus. Direcția este incisivă și demultiplicată scurt. Doar cu frânele trebuie puțină atenție pentru că nu există servofrână și de aceea trebuie apăsată mai hotărât pedala de frână.
Câteva elemente ne duc cu gândul la modelele Mini de astăzi: capacul rezervorului, forma dreaptă a acoperișului, care însă la modelele moderne nu mai are acea streașină și poziția centrală a eșapamentului dublu care astăzi este disponibilă doar la Cooper S. Orice apăsare a accelerației este însoțită de un sunet natural și nefiltrat care, cel puțin în opinia noastră subiectivă, este chiar mai incitant decât la Cooper S de astăzi.
Având o suspensie unică, cu conuri de cauciuc în loc de arcuri, Mini nu este chiar atât de confortabil cum ne așteptam dar asta se datorează mai mult roților mici.
Interiorul este simplu și practic și trebuie să menționăm că după 1980 s-a schimbat layoutul planșei de bord, renunțându-se la vitezometrul central în favoarea unor instrumente de bord clasice. Acest motiv al vitezometrului central a fost preluat și de BMW la prima generație MINI modernă însă la ultima generație în acest loc se află displayul, tot rotund, al sistemului multimedia.
Și cu acest aspect trecem la epoca modernă, originalul Mini fiind flancat de un MINI Cooper S modern cu facelift, din ultima generație, vopsit în aceleași culori, roșu și alb. Privindu-le pe amândouă, se poate observa cât de mult a crescut MINI în dimensiuni. Față de cei 3,05 metri ai originalului, prima generație modernă dezvoltată de BMW avea 3,625 metri, iar a treia generație modernă cu facelift a ajuns la 3,85 metri. Sunt 80 cm în plus dar numai 46 cm suplimentari la ampatament.
Normele de crash test mult mai severe față de anii 70-80 au impus alungirea părții frontale. Totuși, consolele sunt în continuare scurte și deși noul MINI arată mai masiv, rămâne în continuare o mașinărie ideală de condus. Puntea spate independentă multilink, o raritate în acest segment, motorul turbo de 2 litri și 192 CP cuplat cu noua transmisie automată cu 7 trepte și dublu ambreiaj oferă multă plăcere în conducere. În 30 de ani, masa lui Mini s-a dublat de la 615 la 1.297 kg, puterea a crescut de la 38 la 192 CP, iar consumul pe autostradă a scăzut de la 8,5 la 4,5 l/100 km.
Astăzi, MINI are toate delicatesele tehnice moderne: un tren de rulare adaptiv cu trei moduri de rulare (Mid, Sport și Green), opțional suspensie adaptivă, cutie automată cu dublu ambreiaj și motor turbo cu injecție
directă. Cooper S se conduce la fel de incisiv precum înaintașul său oferind însă un confort de înalt nivel pentru un tren de rulare cu înclinații sportive.
E cea mai sportivă tracțiune față pe care am întâlnit-o și chiar prin comparație cu Seria 2, care are transmisie spate, MINI se simte mai angajant și mai incitant la condus. Motorul turbo trage de jos, iar cutia automată schimbă precis și rapid în modul Sport. Ne-am fi dorit o simfonie mai melodioasă a eșapamentului pentru că MINI Cooper S nu are acea gravitate, profunzime și intensitate a sunetului de la modelul original. Are însă acel design unic al tevilor de eșapament care imită o cutie de bere, iar asemănarea nu este deloc întâmplătoare pentru că atunci când s-a desenat MINI al epocii moderne, designerii s-au inspirat de la forma unei doze de bere pentru eșapament.
În ceea ce privește sunetul, cine vrea mai mult spectacol trebuie să asculte eșapamentul primului MINI modern echipat cu motorul supraalimentat cu compresor mecanic de 1,6 litri și 163 CP al primului Cooper S modern, dezvoltat de Daimler și BMW, care avea și un tren de rulare mult mai rigid, exact ca la un kart.
Interiorul actualului Mini nu prea mai are legătură cu simplitatea primei generații decât cadranul amplasat central. Acolo nu se mai găsește însă vitezometrul ca la prima generație modernă și ca la prima generație a originalului ci un sofisticat sistem multimedia cu ecran de 8,8 inci în versiunea de top. MINI de astăzi nu mai este deloc o mașină simplă și ieftină.
Este o sportivă între sportive cu un aer inconfundabil, cu un interior premium și o tehnologie care se regăsește în toate modelele BMW. La final, o singură comparație. Mini costa la lansare în 1959 537 lire sterline, iar astăzi MINI One cu 75 CP pleacă de la 17.969 euro în timp ce MINI Cooper S începe de la 26.180 euro.
| DATE TEHNICE | Mini | |
|---|---|---|
| Model | 1000 (1981) | Cooper S (2019) |
| Motor/nr.cilindri | L4, aspirat | L4, turbo |
| Cilindree (cmc) | 998 | 1.998 |
| Putere maximă/turație (CP/rpm) | 38/4.750 | 192/5.000-6.000 |
| Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 67/3.000 | 280/1.350-4.600 |
| Transmisie | față | față |
| Cutie de viteze | manuală, 4 trepte | automată, 7 trepte |
| L/l/h (mm) | 3.054/1.410/1.350 | 3.850/1.727/1.414 |
| Ampatament (mm) | 2.036 | 2.495 |
| Masă la gol (kg) | 617 | 1.295 |
| Accelerație 0-100 km/h (s) | 20,2 | 6,7 |
| Viteză maximă (km/h) | 128 | 235 |
| Consum extraurban (l/100 km) | 7,3 | 5,6 |
Verdict
Când le vezi pe amândouă una lângă alta ai o senzație specială pentru că sunt 60 de ani de istorie la mijloc. Este meritul BMW că a reușit să transforme o mașinuță născută din ideea de economie după o criză petrolieră într-o sportivă compactă mai incitantă la condus decât orice rival.
Istoric
De la necesitate la simbol
10 milioane de exemplare Mini produse din 1959 dintre care 5,3 milioane din modelul clasic au ieșit de pe porțile uzinelor din Longbridge și Oxford. Celebrul Mini a împlinit 60 de ani fiind alături de VW Broscuță și Fiat 500 unul dintre simbolurile lumii auto.
Mini se identifică cu spiritul britanic așa cum Fiat 500 este esența Italiei, iar VW Broscuță spiritul ingineriei germane. Puțini știu dar Mini și Fiat 500 au apărut pe piață din același motiv. Criza petrolului din 1956 născută din conflictul pentru canalul Suez i-a determinat pe constructorii de automobile să dezvolte mașini mai mici și mai economice.
Astfel, în Marea Britanie, Leonard Lord, președintele lui British Motor Corporation (BMC), a avut ideea dezvoltării unei mașini mini. Tema de proiect suna așa: o mașină de 3 x 1,2 x 1,2 metri din care spațiul pentru pasageri să reprezinte 1,8 metri, iar ca motor să fie utilizat unul existent.
În 1955, BMC îl angajase pe Alec Issigonis să dezvolte trei modele noi: unul de clasă medie (XC9001), unul de clasă mică și unul de clasă mini (XC9003). Issigonis începuse dezvoltarea lui XC9001, dar în octombrie 1956 Lord a decis că prioritatea este XC9003, lucru care l-a bucurat pe Issigonis care era mai mult atras de proiectul unui model mini.
Issigonis a lucrat la proiect cu Chris Kingham și Jack Daniels și în iulie 1957 au finalizat prototipul XC9003 care a fost aprobat de Lord pe 19 iulie și a devenit proiectul ADO15.
Acesta este practic actul de naștere al lui Mini care avea un motor BMC cu patru cilindri răcit cu apă montat în premieră transversal și cuplat la o transmisie cu 4 trepte. Mașina avea suspensie cu roți independente, iar locul arcurilor clasice a fost luat de niște conuri de cauciuc. Până la urmă, motorul original de 948 cmc a fost micșorat la 848 cmc prin reducerea cursei, astfel că puterea s-a redus de la 37 la 33 CP, iar cuplul a scăzut și el.
Mașina avea roți de 10 inci astfel că a fost nevoie de dezvoltarea unor pneuri noi, produse de Dunlop. Cu roțile mici și motorul transversal, Mini era o mașină foarte compactă, cu console foarte scurte, roțile fiind practic în colțurile mașinii. Mini a fost prezentat publicului pe 26 august 1959 și a fost vândut sub cele două mărci ale lui BMC, Austin și Morris, până în 1969, când a devenit o marcă în sine.
Prima generație s-a produs între 1959 și 1967, urmând apoi încă șase generații. Producția a încetat în octombrie 2000 după ce s-au produs 5,3 milioane exemplare, moment în care a dispărut și motorul de 1.275 cmc care a motorizat 35 de ani diverse modele BMC.
Era modernă
Un moment important are loc în 1994 când BMW cumpără grupul Rover cu toate mărcile lui. În 1997 la Frankfurt, președintele BMW de atunci, Bernd Pischetsrieder, prezintă în avanpremiera Salonului auto de la Frankfurt conceptul Mini R50, desenat de Frank Stephenson care câștigase concursul de design dintre cei 15 finaliști.
BMW începe dezvoltarea unui MINI modern pe platforma limuzinei Seria 3, având punte spate multilink. Pentru că motoarele cu 4 cilindri din modelele BMW nu se potriveau pentru montarea transversală, prima generație MINI modernă a fost propulsată de un motor dezvoltat de Chrysler și construit în Brazilia de Tritec, un joint venture între BMW și DaimlerChrysler. Același motor era utilizat în Chrysler Neon și PT Cruiser în Europa.
Modelul era plănuit să apară în 2001, dar la 1 martie 2000, în preziua salonului de la Geneva, BMW a anunțat că renunță la mărcile Rover,MG vândute consorțiului Phoenix și la Land Rover, vândută lui Ford. BMW și-a păstrat însă dreptul asupra numelui Mini și a continuat dezvoltarea mașinii.
Dezvoltarea primului Mini modern a fost mutată din centrul Rover din Gaydon la Munchen, iar linia de producție a fost mutată de la Longbridge unde se produsese originalul Mini la Oxford. BMW a dorit să păstreze totuși producția în Anglia, pentru a nu aduce atingere acestui simbol britanic.
Deși acest transfer și schimbare a echipei de dezvoltare (doar doi englezi din cei 70 oameni care au lucrat la proiect au acceptat să se transfere de la Gaydon la Munchen) nu a fost simplă, BMW a reușit să înceapă producția în aprilie 2001 așa cum plănuise inițial.
Mini original
Mini I (1959-1967):
Lansare 26 august 1959, motor transversal 848 cmc, 3,05 m lungime, roți 10 inci. Ulterior, a primit și motoare mai mari de 998 cmc și 1.275 cmc. 1,19 milioane exemplare produse.
Mini II (1967-1970):
Lansare 1967 la Salonul Marii Britanii. Motoare identice, dar grila a fost redesenată și luneta era mai mare. 429.000 exemplare produse.
Mini III (1970-1976):
Mini devine brand de sine stătător, motoarele și dimensiunile rămân la fel, dar caroseria trece printr-un facelift și primește uși noi cu balamale moderne, ascunse.
Mini IV (1976-1983):
Motorul mic de 848 cmc dispare. Se schimbă planșa de bord care are acum trei cadrane convenționale.
Mini V (1983-1989):
Mini primește discuri de frână de 210 mm la puntea față, roți de 12 inci și protecții de plastic la roți.
Mini VI (1990-1995):
Rămâne în program doar motorul de 1.275 cmc care primește și sistem de injecție monopunct în 1991.
Mini VII (1996-2000):
Radiatorul este mutat din lateral în față, planșa de bord este nouă, apare aribagul de șofer. 5.387.862 unități au fost produse în total din cele 7 generații.
MINI modern
Mini I (2001-2006):
Desenat de Frank Stephenson, plecat apoi la Fiat unde a redesenat noul 500, motoare realizate în comun cu DaimlerChrysler de 1,6 l/90, 115 și 163 CP (Cooper S). Apare și diesel în premieră la Mini. Cu 3,625 metri, era mai mare decât originalul cu peste 50 cm. A existat în versiune cu 3 uși și cabrio.
Mini II (2006-2013):
Apar versiuni noi de caroserie – Clubman (2008), Countryman (2010), Coupe și Roadster (2011) și SUV-ul coupe Paceman (2012).
Mini III (2014-prezent):
Dezvoltat pe noua platformă UKL a lui BMW, se păstrează Countryman, Clubman primește uși clasice, dar se renunță la Coupe, Roadster și Paceman. Apare în premieră versiunea cu 5 uși. Facelift în ianuarie 2018.
