Renaulution, planul strategic de restructurare al companiei Renault, vine cu noutăți cruciale. Astfel, Dacia devine o marcă independentă de Renault, Lada devine brand global, iar Renault va deveni lider în propulsii electrificate până în 2025.
Renaulution, planul de restructurare Renault, va conține trei faze: Resurrection (până în 2023 se urmărește reducerea costurilor și creșterea competitivității), Renovation (până în 2025 vor apărea noi linii ce modele electrificate și electrice, care vor crește atractivitatea și profitabilitatea) și Revolution (până în 2025 și după aceea Renault va fi printre primele companii care vor conta pe piața noilor tipuri de mobilitate și tehnologie).
➡ Acesta este viitorul SUV compact Dacia? 💡
În conferința de presă, șeful Renault, Luca de Meo, a comparat Grupul Renault cu o mașină cu tracțiune integrală, la care teacțiunea este asigurată de cele patru branduri (Renault, Dacia-Lada, Alpine și New Mobility), iar de propulsie se ocupă tehnologiile de top.
Luca De Meo: Renaulution va muta filosofia întregii companii, de la volume mari de vânzări spre valoarea autoturismelor. (…) Ne vom transforma dintr-o companie producătoare de mașini care lucrează cu tehnologii, la o companie care produce tehnologii și le inserează în mașini, reușind, astfel, să avem, până în 2030, venituri de peste 20% din servicii, date și comercializare de energie.”
Planul pornește de pe o bază solidă: în Europa, Renault este lider în autovehicule electrice, cu peste 325.000 unități comercializate până în trimestrul 3 al anului trecut. Punctul slab este clasa compactă, unde Grupul Renault vinde doar 20% din producție, în timp ce punctul forte este clasa mică, care a acoperit 68% din producția Grupuplui între 2010 și 2019.
➡ Test video Dacia Sandero 💡
Iată, pe scurt, țintele pe care și le propune Grupul Renault în planul Renaulution:
- lansarea a 24 de noi modele ale Grupului până în 2025, jumătate dintre ele în clasele compactă și mare și cel puțin 10 vehicule electrice
- lansarea de 14 modele noi Renault, dintre care 7 electrice, până în 2025.
Șapte din cele 14 modele Renault vor fi în segmentele C și D și toate vor fi electrificate. Din cauza noilor modele din clasele superioare, prețul mediu al modelelor Renault va crește cu 5000 euro până în 2023 și cu 7000 euro până în 2025.
- reducerea numărului de platforme de la 6 la 3, și a motoarelor, de la 8 la 4 familii
- dezvoltarea noilor modele va dura sub 3 ani, față de 4 ani actualmente
- scăderea numărului de unități produse de fiecare uzină, de la 4 milioane în 2019, la 3,1 milioane în 2025
- reducerea costurilor fixe și variabile legate de producerea și livrarea autoturismelor, ținta fiind o scădere medie cu 600 de euro/exemplar în 2023
- scăderea procentului investit în cercetare și dezvoltare, de la 10% din venituri actualmente, la sub 8% în 2023
- transformarea Renault în liderul în electrificare până în 2025: 50% dintre automobilele ce vor fi lansate în Europa până în 2025 vor fi full-electrice
- Alpine va îngloba inclusiv diviziile Renault Sport și Renault Sport Racing, va rămâne focusată pe Formula 1 și va dezvolta viitoarele modele electrice împreună cu Lotus
Renaulution: Dacia și Lada în aceeași divizie
- Dacia va forma o divizie nouă cu Lada: Dacia va rămâne accesibilă, dar va avea ”un aer cool”, iar Lada jucând rolul mărcii ”dure și solide”
- Dacia și Lada vor lansa șapte modele complet noi din care două în clasa compactă. Deasupra lui Duster Dacia va lansa un SUV de clasă compactă de 4,6 metri lungime bazat pe platforma CMF-B de la Renault.
- Lada va lansa o generație complet nouă a lui Niva după 43 ani.
- ambele modele vor juca un rol determinant în clasa compactă, segment în care cele două branduri nu au activat până acum
- de la 4 platforme actualmente, cele două mărci vor fi construite pe o singură platformă, iar cele 18 versiuni de caroserie vor scădea la 11. Astfel, dacă acum se produc 0,3 mil. unități cu aceeași platformă, vor ajunge să fie produse 1,1 mil. unități/platformă
- până în 2025, cele două mărci voe lansa 7 modele noi, dintre care două compacte
- vor fi readuse la viață modele simbol Dacia și Lada
- doar Dacia va primi tehnologia E-Tech, iar Lada și Dacia vor primi versiuni noi cu GPL