Jeep a anunțat oficial că pregătește un concept pentru un viitor model Wrangler full-electric. Conceptul va fi prezentat la finalul lunii martie 2021.
Jeep se pregătește pentru prezentarea unui Wrangler complet electric. Acesta va fi lansat sub forma unui concept ce va fi prezentat publicului la finalul lunii martie. Evenimentul de lansare va avea loc în cadrul Easter Jeep Safari din Moab, Utah, Statele Unite ale Americii.
Jeep Wrangler concept full-electric
Jeep are acum în gama modelului Wrangler o versiune pug-in hybrid numită Wrangler 4xe. Acesta folosește un sistem plug-in hybrid ce este compus din motorul termic pe benzină de 2.0 litri și două motoare electrice. Acestea sunt alimentate de o baterie 17 kWh ce recuperează energie cu ajutorul sistemului BSG (belt-integrated starter/generator). Bateria poate fi alimentată și la prizele casnice sau stații de încărcare.
Puterea totală a sistemului hibrid este de 380 CP, iar valoarea cuplului maxim este de 637 Nm. În mod full electric, Wrangler 4xe poate parcurge 40 km. Sistemul mai are două moduri de rulare: Hybrid și eSave (pentru păstrarea nivelului bateriei pentru uz ulterior).
Legat de viitorul concept Wrangler full-electric, compania americană nu a oferit detalii tehnice.
Via Jeep