Până unde poate ajunge nebunia? Până unde ești dispus să mergi de dragul unor click-uri în plus? Un youtuber rus a pus la cale un scenariu macabru, care a avut drept deznodământ un Porsche Taycan Turbo S distrus în zona frontală.
Băiatul ăsta nu e întreg la minte. Îl cheamă Mikhail Litvin și a prins gustul distrugerii mașinilor. A început acum câteva luni cu propria-i mașină, un Mercedes-AMG GT 63 S, pe care a incendiat-o. Acum a recidivat și a deviat: nu a mai folosit propria mașină pentru a-și crește notorietatea.
➡ Video: accident evitat la 280 km/h pe autobahn 💡
A pus în scenă o poveste ieftină care s-a sfârșit cu un Porsche Taycan Turbo S distrus în zona frontală. Acesta aparținea unui dealer oficial Porsche din Rusia. Povestea a fost împachetată în cel mai pueril mod: vloggerul spune că a încurcat pedalele și a zburat cu mașina prin geamul showroomului.
Porsche Taycan Turbo S distrus: întrebări
Se ridică trei întrebări. Prima: cum putem să scăpăm de acest gen de dezaxați? Poate ar fi oportun să se mai trieze acești pseudo-creatori de content video. Poate că o bază de date care să conțină ”personae non gratae” ar trebui consultată de dealeri înainte de a le permite să intre în showroom. Sau, și mai mult, înainte de a le da mașini la test.
A doua: care e procedura etică? Să dai un dislike clipului, sau să nu intri deloc, pentru a nu mai face vizualizări? Ce deserviciu mai mare i-ai putea face rusului? Până una-alta, vloggerul are peste 6 milioane de abonați, iar acest videoclip a depășit 5 milioane de vizualizăti. Mai mult, aproape 580 de mii de persoane au dat like! Iar cel mai apreciat comentariu este: ”Vă rog, nu-i dați voie în avion, hahaha!”. Cât de repede te poate lua valul?
În sfârșit, ultima întrebare: oare youtube nu ar trebui să trieze ceva mai bine acest gen de clipuri? Cel puțin, nu ar trebui impusă o limită inferioară de vârstă pentru a putea privi așa ceva? Copiii sunt ușor de influențat și se pot forma după acest ”model”.