BMW lansează a opta generație a sistemului infotainment iDrive. Noul sistem va debuta pe modelele electrice iX și i4.
BMW a prezentat oficial noua generație a sistemului iDrive, centrul digital de control pentru viitoarele modele ale mărcii. Noul sistem va debuta pe modelele electric BMW iX și BMW i4.
BMW iDrive
Sunt 20 de ani de la lansarea primei generații a sistemului iDrive pe modelului BMW Seria 7 (generația a patra). Sistemul se remarca prin controlerul rotativ amplasat pe consola centrală și display-ul central. Acest sistem avea să fie regăsite pe toate modelele BMW, evoluând odată cu acestea.
A opta generație introduce ecrane tactile de rezoluție mare și eliminarea unor butoane fizice. Este păstrat însă controlerul rotativ. Cele două ecrane sunt unite pentru a crea un display curbat de dimensiuni mari. În fața celui de la volan se află un ecran de 12.3 inchi, iar alături există un al doilea display de 14.9 inch. Acesta este montat deasupra bordului și este poziționat către cel de la volan.
Funcțiile sistemului pot fi controlate prin butonul rotativ sau prin atingerea directă a ecranelor. Sistemul suportă și comenzi vocale și prin gest. Grafica tridimensională este complet nouă, iar sistemul poate fi personalizat în patru moduri: Calm, Efficient, Sport și Individual.
BMW a eliminat funcția Drive Experience Control înlocuind-o cu My Modes, permițând presetarea a 10 parametri diferiți. Noul sistem iDrive a permis, de asemenea, eliminarea a jumătate din butoanele fizice folosite până acum. Sistemul de climatizare, aerul condiționat și alte funcții auxiliare sunt controlate acum exclusiv digital.
Noul sistem iDrive suportă conexiuni de date la viteze 5G și permite update-uri over-the-air.
Via BMW