Raportul Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) privind producția de mașini arată că, în februarie, Dacia și Ford au asamblat un număr aproape egal de vehicule.
În luna februarie a acestui an au fost produse în România 39.348 autoturisme, în scădere de 18.09% față de aceeași lună din anul anterior. În februarie 2020 România asambla 48.038 de mașini.
Din totalul automobilelor produse de uzinele de la Mioveni și Craiova, 20.179 de unități aparțin mărcii Dacia în timp ce 19.193 de unități poartă sigla Ford. Așa cum arată datele statistice, uzinele Dacia și Ford au ajuns să producă un număr aproape egal de vehicule.
Conform ACAROM, datele privind producția din primele două luni ale anului 2021 arată un volum total de 77.173 unități, valoare corspunzătoare unei scăderi cu 15.29% față de perioada similară din 2020 cât erau asamblate 91.081 unități. În acest caz, pe porțile uzinei Dacia din Mioveni au ieșit 39.988 de mașini, iar de pe linia de asamblare a uzinei Ford din Craiova 37.185 de unități.
De ce scade producția uzinelor Dacia și Ford
Având în vedere că uzina Automobile Dacia are acum în portofoliu două modele noi – Logan și Sandero Stepway – pentru care cererea este majoră, iar vânzările modelului Puma, produs de Ford, au avut o creștere semnificativă pe toate piețele de desfacere, motivul scăderii producției nu poate fi legat decât de lipsa semiconductorilor.
De altfel, un calcul simplu arată că, față de anul trecut, producția totală de automobile s-a redus cu 13.908 unități. În același timp, ambele uzine au avut producția sistată temporar din cauza crizei de semiconductori pentru 15 zile. Calculele LifeNews.ro, care se bazează pe ritmul mediu de producție al Dacia și Ford, arată că în aceste zile puteau fi asamblate la Craiova și Mioveni nu mai puțin de 17.000 de mașini. Prin urmare, nu doar că lipsa componentelor a redus producția, dar a și oprit o așteptată creștere a acesteia.
Așa cum au anunțat în etape succesive oficialii Dacia, uzina de vehicule a fost stopată în zilele de 1, 5, 8, 12, 15 februarie și 5, 8 martie. Cum producția zilnică medie a uzinei din România este de circa 1.300 de mașini/zi, rezultă clar că, până acum, volumul producției s-a redus cu 9.100 de unități. La acestea se adaugă și zeci de mii de motoare pe care uzina mecanică nu le-a putut realiza în aceeași perioadă, chiar dacă în acest caz producția a funcționat, dar la o capacitate mult mai redusă.
Totodată, uzina Ford din Craiova a încheiat opt zile de pauză forțată. Pe 24 februarie oficialii Ford România anunțau că sunt nevoiți să oprească producția „ca urmare a problemelor legate de furnizarea de semiconductori care afectează o mare parte din industria auto globală”. De asemenea, ei explicau că „Ford Craiova va suspenda temporar producția de vehicule și motoare timp de opt zile, începand cu 26 februarie. Planul actual este ca producția la Ford Craiova să fie reluată pe data de 10 martie”.
Cu o activitate zilnică estimată la circa 1.000 de mașini și 1.500 de motoare, rezultă că în cele opt zile de oprire, uzina din Craiova a pierdut o producție de 8.000 de mașini și 12.000 de motoare. Un calul simplu ne arată că, în total, uzinele Dacia și Ford din România au asamblat în perioada trecută de la începutul anului cu 17.100 de mașini mai puțin decât ar fi putut produce dacă nu ar fi existat criza semiconductorilor.
Din nefericire, o încheiere a actualei crize a semiconductorilor este departe. Majoritatea producătorilor mondiali consideră că impactul va fi chiar mai mare în al doilea trimestru al anului. Prin urmare, la cele peste 17.000 de mașini Dacia și Ford deja pierdute, uzinele din România ar putea adăuga și altele în viitorul apropiat.
– Cota de piață Dacia se majorează în Europa, în ciuda scăderii vânzărilor
– Producția Dacia și Ford a pierdut deja 17.000 de mașini din cauza crizei semiconductorilor