Piețele vest-europene înregistrează creșteri consistente

amanet auto piața auto creșteri ACAROM mașini noi

Luna martie a adus creșteri impresionante ale înmatriculărilor de autoturisme noi în Italia, Franța, Spania și Marea Britanie, iar marca Dacia, cu noile Sandero și Sandero Stepway, atrage tot mai mulți clienți.

Piața de autoturisme din Marea Britanie a crescut în luna martie cu 11,5% până la 283.964 unități. În ciuda acestei creșteri, primul trimestru s-a încheiat cu un rezultat negativ, – 12%, adică 425.525 unități. Din nefericire, marca Dacia a raportat în primul trimestru din 2021 vânzări de doar 3.276 de unități, în scădere cu 35,19% față de perioada ianuarie – martie 2020 (5.055 unități). Este important de menționat că îmn Top 10 se află un model „made in Romania”, Ford Puma. Acesta ocupă locul nouă (7.561 unități), un loc mai sus decât Volkswagen Tiguan (7.384 unități).

Piața franceză a înregistrat în a treia lună a anului o majorare cu 191,7%, până la 182.774 unități, fapt ce a dus la o creștere cu 21,1% a întregului prim trimestru (441.791 unități). Aici, marca Dacia a avut o creștere cu 85%, ajungând astfel, după primele trei luni, la un volum total de 30.675 unități. Cota de piață a mărcii românești deținută de grupul Renault a urcat la 6,94% depășind barnduri mai consacrate precum Volkswagen (6,06%), Ford (3,42%), Opel (2,35%), Fiat (2,13%) sau Skoda (1,91%).

Creșterea pieței din Italia în luna martie este spectaculoasă. Vânzările s-au majorat cu nu mai puțin de 497,2% până la 169.684 unități reușind astfel dă dea un trend pozitiv întregului trimestru întâi. Astfel, în primele trei luni din 2021 au fost înmatriculate 446.978 de autoturisme, în creștere cu 28,7% față de aceeași perioadă din 2020.

Marca Dacia a înregistrat în primul trimestru o creștere cu 34,5%, până la 15.001 unități, o majorare dublă față de cea a colegilor de la Renault (+16,6%). Tot în Peninsulă, un model cu rădăcini românești, SUV-ul de clasă B Ford Puma, a urcat până pe poziția a opta a clasamentului grație vânzărilor de 10.374 unități.

– Ce mașini au preferat europenii la începutul lui 2021
– Piața auto crește în martie, dar insuficient pentru a opri declinul din primul trimestru

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top