Șeful Daimler înaintea lansării Mercedes-Benz EQS: Segmentul de top promite cea mai bună marjă de profit

Ola Kallenius - Daimler - Mercedes-Benz EQS

Ola Kallenius, CEO al grupului german Daimler, consideră că modelul Mercedes-Benz EQS, fratele electric al Clasei S, va aduce profit încă din momentul lansării.

Într-un interviu acordat publicației germane Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, șeful grupului Daimler, Ola Kallenius, a declarat că noua berlină electrică de top a companiei va genera profituri „rezonabile” chiar de la început.

Conform oficialului, noul Mercedes-Benz EQS, care va debuta peste doar câteva zile, va aduce profituri dar nu va putea egala rentabilitatea modelului cu motor convențional Clasa S din cauza costului mai ridicat al componentelor sale. „Logica rămâne aceeași: segmentul de top promite cea mai bună marjă de profit”, a explicat Ola Kallenius.

EQS va fi primul Mercedes-Benz de lux construit pe o platformă dedicată mașinilor electrice, marcând o piatră de hotar pentru marca germană, care a fost criticată de acționari pentru întârzierea cu care a intrat pe piața mașinilor electrice performante. Ca replică, inginerii germani au reușit să asigure port-drapelului mărcii o autonomie de circa 770 km care se adaugă unor caracteristici impresionante menite să depășească la aproape toate capitolele rivalul Tesla Model S.

Daimler nu este singurul producător auto care accelerează în cursa către electrificarea întregului portofoliu de automobile. Grupul Volkswagen și-a anunțat luna trecută planurile de a deveni lider global al pieței de vehicule electrice până în 2025, în timp ce General Motors a anunțat că va renunța la fabricarea automobilelor convenționale în acest deceniu.

Încă puternic dependent de vehiculele cu motoare cu ardere internă, grupul Daimler ar putea atinge ținta de a comercializa o gamă de vehicule neutră din punct de vedere al emisiilor poluante până în 2039consideră Ola Kallenius. „Acest lucru se va întâmpla probabil mai repede, având în vedere ritmul dinamic pe care îl vedem astăzi”, a menționat oficialul.

– Video Mercedes-Benz EQS: primele impresii!
– Mercedes-Benz CLS facelift: informații și fotografii oficiale

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top