Sondaj Nokian Tyres: Șoferii europeni preferă anvelopele all-season

Peste jumătate dintre șoferii europeni aleg anvelopele all-season datorită confortului și siguranței oferite de-a lungul întregului an, indiferent de condițiile climatice, conform unui sondaj efectuat de compania de cercetare YouGov pentru Nokian Tyres.

În acest context, noile anvelope all-season Nokian Seasonproof, recent lansate de companie, sunt special concepute pentru șoferii pentru care fiabilitatea și siguranța sunt esențiale în timpul iernilor cu zăpadă și zloată, dar și pentru cei care își doresc performanțe excelente și un condus fără efort în timpul verii, fără să fie nevoiți să își schimbe anvelopele de două ori, în timpul aceluiași an.

Nokian Seasonproof – anvelope all-season

Potrivit sondajului realizat de producătorul scandinav, 50% dintre respondenți consideră că anvelopele all-season sunt suficient de sigure pentru a fi folosite în Europa Centrală pe tot parcursul anului și au declarat că acestea îndeplinesc toate condițiile de omologare pentru utilizarea în timpul iernii. Totodată, participanții la studiu preferă acest tip de anvelope și pentru confortul pe care îl oferă, deoarece anvelopele all-season îi degrevează de schimbarea acestora în sezonul rece.

„Nevoia tot mai mare de siguranță în condiții de umezeală și zăpadă chiar și în afara sezonului rece reprezintă unul dintre motivele principale pentru care o serie de vehicule europene sunt echipate cu anvelope care pot face față cu succes tuturor condițiilor meteorologice.”, spune Catja Wiedenmann, director de marketing, Nokian Tyres Europa.

Șoferii europeni apreciază în mod deosebit siguranța

Șoferii din Germania, Franța, Italia și Polonia care au participat la acest studiu au apreciat în mod deosebit siguranța oferită de aceste anvelope în toate condițiile climatice din timpul unui an. Acesta este un aspect important, deoarece condițiile meteo din Europa sunt extrem de variabile, conform Indicelui global de risc climatic.

Aderența și manevrabilitatea, rezistența excelentă la uzură și siguranța pe timp de iarnă, în condiții schimbătoare au fost printre cele mai importante caracteristici menționate de respondenți. Șoferii care au participat la sondaj au declarat că aleg anvelopele all-season și datorită confortului și flexibilității oferite de singur set de anvelope. Confortul reprezintă factorul decisiv pentru alegerea anvelopelor pentru 70% dintre șoferii italieni, urmați de 63% dintre șoferii germani. Pentru șoferii polonezi, siguranța este cea mai importantă, 74% dintre aceștia consideră că anvelopele all-season sunt suficient de sigure pentru toate anotimpurile, fiind urmați de șoferii francezi și italieni cu 56% și, respectiv, 54%.

O nouă familie de produse

Nokian Tyres a lansat în toamna anului trecut o nouă familie de produse, Nokian Seasonproof și Nokian Seasonproof SUV, care oferă siguranță și confort pe tot parcursul anului pentru șoferii din Europa Centrală.

„Siguranța este întotdeauna prioritară atunci când vorbim despre dezvoltarea produselor noastre. Anvelopele Nokian Seasonproof oferă o soluție practică pentru șoferii care doresc să renunțe la schimbarea sezonieră a anvelopelor, dar și celor care caută o soluție sigură pentru zăpadă, zloată și ploaie, în fiecare zi a anului.”, spune Martin Drazik, Product Manager, Nokian Tyres.

Toate dimensiunile acestui model vin echipate cu simbolul fulgului de zăpadă (3PMSF), ceea ce indică faptul că anvelopele au fost omologate pentru a fi utilizate iarna. Această gamă pune la dispoziție dimensiuni variate pentru vehicule moderne, SUV-uri și CUV-uri, cu o selecție de 64 de produse de la 14 la 19 inci, în categoriile de viteză T (190 km/h), H (210 km/h), V (240 km/h) și W (270 km/h).

Datele studiului efectuat pentru șoferii europeni

Vehiculele de familie mici sau mijlocii cu kilometraje anuale între 5.000 și 20.000 de kilometri sunt echipate cu anvelope all-season într-un procent de până la 58%, în Germania. Totodată, 78% dintre șoferii germani folosesc anvelopele all-season pe vehicule pe benzină, urmați de 55% dintre polonezi și 45% dintre italieni, în timp ce 62% dintre șoferii francezi le preferă pe mașinile Diesel.

Datele studiului relevă că respondenții din Europa Centrală preferă utilizarea anvelopelor all-season pentru cea de-a doua mașină, care are de obicei un kilometraj anual mai mic. 74% dintre șoferii polonezi, 59% dintre italieni, 57% dintre germani și 47% dintre șoferii francezi procedează astfel. Sondajul mai arată că majoritatea respondenților folosesc anvelope cu vechime mai mică de doi ani, ceea ce înseamnă că sunt încă la primul set de anvelope all-season. Pe primul loc în acest sens este Polonia, cu 67%, urmată de Germania, cu 57%.

Conform aceluiași studiu, 77% dintre respondenți sunt de părere că schimbările climatice și vremea mai blândă din timpul iernii vor face ca anvelopele all-season să devină tot mai căutate în viitor. Rata de creștere generică a pieței pentru anvelopele all-season este deja ridicată, ajungând în prezent la 20-25%, prin urmare această piață va continua să crească puternic în viitor. Totodată, sondajul realizat arată că 70% dintre respondenți ar cumpăra cu siguranță din nou anvelope all-season pentru mașina lor, reflectând clar faptul că anvelopele all-season se află pe o pantă ascendentă în clasamentul preferințelor utilizatorilor europeni.

Sondajul a fost efectuat online, în mai 2020, de către compania de cercetare YouGov pentru Nokian Tyres, în patru țări, respectiv Germania, Franța, Italia și Polonia, pe câte un eșantion de 300 de utilizatori de anvelope all-season din fiecare țară, cu vârste de peste 18 ani.

Via Nokian

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top