Hyundai AX1 va fi cel mai mic crossover Hyundai

Hyundai AX1 autoexpert.ro

Cel mai mic crossover Hyundai, viitorul AX1, apare în primele fotografii teaser ale producătorului. Modelul va fi poziționat în gamă sub Bayon și va avea sub 4 m lungime.

Cât de mic poate fi un crossover? Minuscul, atâta timp cât piața o cere. Dacia Spring are o lungime de 3,73 m și, datorită ei, este exceptional de ușor de manevrat prin oraș. La fel și Suzuki Ignis. Ei bine, în horă va intra în curând și Hyundai AX1, care va deveni cel mai mic crossover din gama coreenilor. Și el va avea sub 4 metri lungime, cel mai probabil 3,7-3,8 m. Astfel va fi mai mic decât SUV-ul subcompact Bayon.

Hyundai AX1 cel mai mic crossover Hyundai autoexpert.ro

În primă fază, va fi oferit în India, Coreea și pe alte piețe din Asia. Apoi, în funcție de strategia companiei, ar putea fi oferit și pe mai multe piețe internaționale, în special în America de Sud. Rămâne de văzut dacă va fi oferit și în Europa, cunoscută fiind strictețea reglemetărilor UE legate de emisii și siguranță.

Cel mai mic crossover Hyundai: motoare

Actualmente nu sunt cunoscute date certe despre motorizări. Totuși, sunt speculații legate de două propulsoare pe benzină. Astfel, versiunea de bază va avea 1,1 l, 68 CP și 104 Nm și va fi cuplată la o transmisie manuală cu 5 trepte sau la una automată cu 6. Versiunea de top, de 1,2 l, va dezvolta 82 CP și 104 Nm. Probabil că la baza modelului va sta platforma K1. Aceasta oferă două ampatamente diferite: 2400 și 2450 mm.

Hyundai AX1 cel mai mic crossover Hyundai autoexpert.ro

Nu se cunosc detalii referitoare la o potențială versiune electrică. Dar dacă va avea la bază platforma K1, va fi improbabil să vedem un AX1 EV. Totuși, versiuni mild-hybrid viitoare sunt posibile. Și, astfel, pot fi respectate și reglementările europene. În plus, adăugarea de airbaguri suplimentare și de elemente de ranforsare, după modelul Dacia Spring, ar putea să-l facă apt pentru comercializarea pe piețele UE.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top