Statele Unite au semnat un contract pe 3 ani cu producătorul ucrainean de camioane KrAZ. Acesta urmează să populeze cu vehicule grele armata americană.
Știi camioanele KrAZ dinainte de 1989, când erau prezente inclusiv în dotarea armatei române. Sunt monștrii cu trei punți motrice, care și azi mai trag autobuzele rămase în pană prin București.
Între timp, ucrainenii le-au schimbat designul cabinei și au lucrat la tehnică, astfel că azi au devenit interesante și pentru armata americană. Aceasta a semnat un contract cu producătorul, în urma căruia va primi camioane pentru uzul armatei SUA în următorii 3 ani.
Rolul camioanelor KrAZ
Nu sunt camioanele KrAZ cu trei punți cu care suntem obișnuiți. Sunt camioane grele, dar 4×4 (cu punte dublă), ce vor fi folosite la operațiunile de logistică. O parte dintre ele vor fi dotate cu platformă (inclusiv trailere) și vor transporta echipament între bazele militare. Altele vor fi echipate cu cisternă și vor fi folosite la transportul de apă și combustibil.
Flota de camioane este achiziționată de US21 Inc. (Fairfax, Virginia, USA), al cărei rol este să doteze cu echipament guvernul american, Ministerul Apărării și alte agenții ale SUA.
”Suntem extrem de mândri că produsele noastre pot contribui la dezvoltarea programului internațional de securitate implementat de armata americană”, spune compania ucraineană.
➡ Camion de pompieri de 57 de ani, utilizat încă în Ucraina 💡
De ce au ales americanii camioanele KrAZ? Aparent, datorită prețului mic și robusteții. Firește, însă, că substratul e mult mai adânc. Acordul dintre cele două țări vine în plin conflict între Ucraina și Rusia. Vecinii noștri își doresc aderare accelerată la NATO, pentru a se desprinde complet de moștenirea sovietică. Rusia masează trupe armate la granița cu Ucraina, amenințând indirect inclusiv România și Bulgaria, membre NATO. Turcia, cealaltă țară cu ieșire la Marea Neagră, este, de asemenea, implicată indirect în conflict. Însă guvernul turc ar putea fi de partea rușilor, cu care are relații speciale.
sursa: autocentre