Franzezii fac pași importanți către electrificarea principalelor sale modele. Renault Captur E-TECH este primul din gamă care beneficiază de tehnologia Plug-in Hybrid cu trei motoare. Foto: Bogdan Paraschiv
Renault mizează pe un viitor electrificat. După Zoe, un bestseller pe piața automobilelor electrice, Renault electrifică acum și modelele sale cele mai populare. A început cu Clio, care primește un sistem de propulsie hibrid, dar și cu Captur, SUV-ul de segment B devenind primul Renault care folosește un sistem hibrid plug-in. Modelul poartă emblema E-Tech, denumirea sub care este strânsă tehnologia Renault din domeniul hibrid, tehnologie care este inspirată direct din experiența constructorului francez în lumea Formulei 1.
Renault Captur E-TECH: o privire sub capotă
Elementul central al noului model Captur E-Tech Plug-in Hybrid este motorul pe benzină de 1,6 litri aspirat, care oferă 91 CP, dezvoltat special pentru modelele ce folosesc tehnologia E-Tech. Motorul are distribuție pe lanț și injecție indirectă multipunct de carburant, ambele fiind soluții ce și-au dovedit fiabilitatea în timp.
Motorul pe benzină lucrează în tandem cu două motoare electrice: un starter-generator, care pornește motorul termic, se implică la accelerări și încarcă și bateria, plus un motor electric principal, ce asigură propulsia electrică și secondează motorul termic la accelerările puternice.
➡ Citește aici testul cu Clio E-TECH 💡
Motorul starter-generator poate oferi 34 CP, iar motorul electric principal pune la bătaie alți 67 CP. Astfel, puterea totală a sistemului hibrid plug-in este de 158 CP, sau 160 CP dacă rotunjim conform denumirii oficiale. Motoarele electrice sunt alimentate de o baterie de 9,8 kWh furnizată de LG, care poate fi încărcată și de la o priză casnică sau o stație de încărcare. Chargerul permite maximum 3,5 kW, deci o încărcare completă va dura aproximativ 3 ore.
Spațiu mai mic în portbagaj
Bateria este amplasată sub banchetă, iar din acest motiv, podeaua este montată cu 15 cm mai sus, portbagajul fiind mai scund, iar volumul minim reducându-se de la 334 la 203 litri. A dispărut și roata de rezervă, spațiul de sub podeaua portbagajului fiind ocupat de elemente ale sistemului electric. Bancheta poate însă culisa, ca și până acum, pentru a le oferi un plus de spațiu pasagerilor sau mai mult loc pentru bagaje, în funcție de necesități. Astfel, volumul real maxim poate ajunge la 341 de litri, față de 450 la modelul convențional.
Însă cea mai interesantă soluție tehnică pe care o regăsim la noul Renault Captur E-Tech Plug-in Hybrid este cutia de viteze. Renault nu a vrut să adopte o cutie cu două ambreiaje sau una CVT, așa că a dezvoltat un sistem complet nou, care are nu mai puțin de 160 de omologări tehnice patentate.
Transmisie inovatoare
Cutia nu are ambreiaj și, pentru cel de la volan, funcționează ca o cutie de viteze automată. Adică, doar selectăm poziția D și ne punem în mișcare. Dar nu există trepte, ci moduri de funcționare, și sunt nu mai puțin de 15! De fapt, sistemul implică două cutii de viteze într-una singură. Simplu spus există rapoarte separate pentru motorul termic și cel electric, iar un modul electronic combină rapoartele în 15 moduri de funcționare. Cutia de viteze în sine are patru rapoarte, dar, datorită multitudinii de combinații oferite de aceasta și abilității sistemului de a folosi independent cele două motoare electrice și pe cel termic, putem avea până la 15 moduri diferite sau combinații de putere și rapoarte.
Lipsa ambreiajului este motivată de faptul că punerea în mișcare a mașinii se face mereu în mod electric. Același mod electric este responsabil și pentru mersul cu spatele, nemaifiind necesară o treaptă separată dedicată marșarierului.
Pe șosea
Cum se simte în realitate acest sistem complex? Spre deosebire de modelele Renault Captur cu motorizări tradiționale, versiunea hibridă plug-in are o punte spate cu brațe independente. Renault a renunțat la puntea semiindependentă, pentru a compensa greutatea suplimentară adusă de sistemul electric, dar noul sistem de suspensie contribuie la îmbunătățirea confortului. Această modificare este unul dintre plusurile majore aduse lui Captur PHEV, mașina simțindu-se mult mai bine atât pe viraje, cât și la filtrarea denivelărilor din oraș, chiar și cu jantele de 17 inchi.
În ceea ce privește autonomia în mod electric, cu bateria plină și pe vreme bună, valoarea medie măsurată de colegii din Italia a fost de 45 km, față de valoarea oficială de 50 km. În oraș, Captur a parcurs 56 km în mod electric. La comutarea în modul Sport, motorul termic s-a animat și el. Totuși, izolarea fonică este bună, iar acesta se aude ca un sunet îndepărtat. Trecerea se simte la accelerațiile mai puternice, iar sistemul complex al transmisiei își face uneori simțită prezența, dar nimic deranjant.
În oraș
Revenit în oraș, am utilizat ultimii 10 km electrici pentru a ajunge acasă. Motorul termic s-a activat o singură dată, probabil pentru a mai încărca bateria. Apoi am rulat electric pe tot parcursul urban. Am folosit poziția B de pe selectorul cutiei de viteze, pentru maximizarea recuperării energiei. Interesant este că, la viteze mici, Captur Plug-in Hybrid scoate același zgomot de navă spațială ca și Zoe. Astfel îi atenționează pe pietoni că se apropie o mașină care rulează electric.
Pe traseul nostru mixt, care a inclus traseu urban și autostradă, în condiții de iarnă, computerul de bord a indicat un consum mediu de 6,1 l/100 km și un consum de energie electrică de 23,2 kWh/100 km.
Costuri
Invariabil, ajungem și la preț. Renault propune Captur E-Tech Plug-in Hybrid de la suma de 29.150 de euro (TVA inclusă). Asta îl transformă în cel mai ieftin hibrid plug-in de pe piață. Este disponibil în echiparea de top, Intens, și vine cu jante de 17 inchi ca dotare standard, faruri și stopuri LED, display de bord de 10 inchi, sistem multimedia Easy Link cu display central de 7 inchi, Apple CarPlay și Android Auto, aer condiționat automat, scaune încălzite. Culoarea mașinii de test se numește Bleu Celadon și este opțională. Cu bonusul Rabla Plus, de 20.000 de lei, prețul ajunge la 25.000 de euro. Astfel, este cu numai 2700 de euro mai scump decât versiunea convențională pe benzină. Aceasta are 130 CP, transmisie automată și aceeași echipare, Intens.
➡ Plug-in hybrid vs hibrid 💡
Verdict AutoExpert
Noul Renault Captur E-Tech Plug-in Hybrid este poate cea mai atrăgătoare versiune din gama acestui model. Cu un consum de carburant mic și tehnologie de ultimă oră, Renault nu a făcut economie când a echipat acest model.- La plecarea de pe loc, rulaj electric exclusiv
- Consum redus de carburant
- Aspect atrăgător
- Suspensie independentă spate
- Viteză mică de încărcare a bateriei
- Spațiu mai redus în portbagaj
- Anumite butoane par fragile
DATE TEHNICE | Renault Captur E-Tech |
---|---|
Model | E-Tech 160 Plug-In Hybrid |
Motor/ nr. cilindri | L4, aspirat + 2 motoare electrice |
Cilindree (cmc) | 1598 |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 91/5600 |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 144/3200 |
Motor electric 1 | |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 67 |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 205 |
Motor electric 2 | |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 34 |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 50 |
Putere totală ansamblu (CP) | 160 |
Cuplu total ansamblu (Nm) | 205 |
Transmisie | față |
Cutie de viteze | automată, 15 combinații |
L x l x h (mm) | 4227 x 1797 x 1576 |
Ampatament (mm) | 2639 |
Volum portbagaj (l) | 379 |
Masă la gol (kg) | 1564 |
Capacitate baterie (kWh) | 9,8 |
Autonomie electrică (km) | 50 |
Acceleraţie 0-100 km/h (s) | 10,1 |
Viteză maximă (km/h) | 173 |
Consum mixt (l/100 km) | 1,5 |
Emisii CO2 (g/km) | 34 |
MĂSURĂTORI QUATTRORUOTE | |
Accelerații | |
0-60 km/h (s) | 4,8 |
0-100 km/h (s) | 9,6 |
0-130 km/h (s) | 15,8 |
0-150 km/h (s) | 21,7 |
1 km cu start de pe loc (s) | 31 |
Reprize | |
70-90 km/h în treapta D sarc.min/max (s) | 3,6/3,7 |
70-120 km/h în treapta D sarc.min/max (s) | 8,3/9,5 |
Frânare de la 100 km/h | |
La gol, rece (m) | 40,3 |
Consum | |
Autonomie mod electric în oraș/drum național/ autostradă/medie (km) | 56/43/39/45 |
În oraș/drum național/autostradă (l/100 km) | 5,9/5,6/6,7 |
Consum în test (l/100 km) | 6,1 |
Autonomie (km) | 640 |
Masă | |
Masă măsurată (kg) | 1689 |
Zgomot interior | |
La 50 km/h (dBA) | 56,5 |
În accelerare maximă | 71,6 |
Preț (euro cu TVA) | 28.800 |