Volkswagen, aliat cu alte două companii, oferă aproape 3 mld. euro pentru Europcar

Europcar Volkswagen

Un consorţiu condus de grupul auto german Volkswagen AG a depus la Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Franţa (AMF), oferta de preluare a grupul de închirieri auto Europcar Mobility.

Volkswagen propune un preţ de 0,50 euro pe acţiune, care evaluează compania franceză la 2,9 miliarde de euro.

Pentru depunerea ofertei, Volkswagen a făcut echipă cu firma de gestionare a activelor Attestor şi compania olandeză de mobilitate Pon Holdings BV.

Conform Reuters, în iunie, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul anunţaseră că Europcar Mobility a respins o ofertă anterioară de preluare de la Volkswagen AG, apreciind că este prea scăzută.

Discuţiile vin într-un moment în care Europcar se confruntă cu dificultăţi din cauza pandemiei de coronavirus, care a afectat călătoriile pe plan global şi a redus cererea pentru închirierea de maşini.

Achiziția ar fi o schimbare de direcţie pentru grupul german, care, în 2006, a vândut Europcar firmei de investiţii Eurazeo SE, cu suma de 3,32 miliarde de euro.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top