Crossoverul coupe electric american a fost supus probei de foc. Testul de stabilitate a fost, însă, prea solicitant pentru el. Ford Mustang Mach-E s-a dovedit cu mult mai slab decât conaționalul Tesla Model Y.
Este evident că Ford Mustang Mach-E nu este o mașină sport. Americanii nici nu au susținut vreodată asta. Este un crossover coupe electric, ale cărui atuuri sunt spațiul interior, accelerațiile în linii drepte și poziția mai înaltă de condus. Și, evident, faptul că nu poluează. În afară de nume, nu mai are nimic în comun cu legendarul Mustang.
A, ba da! Stabilitatea pe viraje. Ambele sunt mai bune în linie dreaptă decât duse la limită pe drumuri sinuoase. Sunt demne de țara de origine, cu alte cuvinte. Dacă mai trebuia demonstrat acest lucru, au făcut-o jurnaliștii de la Teknikens Värld pe youtube. Au luat un Mustang Mach-E și l-au supus testului elanului.
Au descoperit că manevra de evitare a unui obstacol este o cerință prea mare pentru american. Acesta nu a reușit să evite conurile nici la o viteză maximă de 68 km/h, când puntea spate a reacționat prea ”vesel”, deplasând conurile din primul viraj. Și mai grav este comportamentul la 72 km/h, când crossoverul nu se mai înscrie deloc pe trasă în al treilea viraj, ci părăsește de tot traseul.
Ford Mustang Mach-E vs Tesla Model Y
Sigur, poate că aceste viteze nu-ți spun prea multe. Tocmai de aceea, pentru a avea un punct de reper, a fost supus aceluiași test concurentul lui Mustang Mach-E, Tesla Model Y. Acesta este mai lung, mai lat și mai înalt cu câțiva centimetri, iar în versiunea standard cu tracțiune integrală este mai greu cu 98 kg decât Mach-E. Deci te-ai aștepta să aibă ruliu și inerție mai pronunțate și să-și atingă limitele mai repede decât Fordul.
Surprinzător, însă, la 75 km/h, Model Y încă stă pe trasa dictată de volan. Asta deși Tesla este o marcă fără tradiție în lumea auto, iar Ford este unul dintre cei mai vechi producători.
➡ Prima mașină electrică fabricată în România va fi un Ford 💡
Sigur, lipsesc informații legate de versiunile celor două modele și de anvelopele folosite. Dar, cu această rezervă, concluzia este clară: nu-ți dorești să experimentezi o manevră de evitare în trafic la volanul lui Ford Mustang-E!