Americanii de la Tesla au atins cel mai mare profit trimestrial din istoria mărcii

Tesla India

În intervalul iulie – septembrie americanii de la Tesla au înregistrat un profit de 1,62 miliarde de dolari în ciuda problemelor cauzate de criza semiconductorilor.

Datele companiei americane Tesla pentru al treilea trimestru al anului 2021 arată livrări de 241.391 de mașini, cu nu mai puțin de 73% mai multe decât în perioada similară din 2020.

Ca urmare a creșterii livrărilor, veniturile trimestriale s-au majorat și ele cu 57% până la 13,8 miliarde de dolari, ikiar profitul a urcat la 1,62 miliarde de dolari, al doilea record consecutiv dintr-un trimestru.

Cu astfel de cifre și cu uzina din Germania gata să demareze producția în următoarele zile, analiștii se așteaptă ca indicatorii financiari ai Tesla să crească în continuare, mai ales într-o perioadă în care cererea pentru mașini electrice este în creștere.,

„Sunt foarte mândru de ceea ce a realizat echipa și sunt încântat pentru următoarea fază de creștere în trimestrul IV și, apoi, în 2022. Echipa a făcut o treabă extraordinară care ne-a îmbunătățit sănătatea financiară într-o perioadă scurtă de timp”, declarat Zach Kirkhorn directorul financiar al Tesla, în conferința cu investitorii susținută miercuri.

Kirkhorn menționat și că firma a rămas pe o traiectorie bună pentru a atinge obiectivul de creștere la final de an cu 50% față de 2020, deși producția din trimestrul al patrulea ar putea fi îngreunată de o serie de factori precum deficitul de semiconductori sau problemele lanțului de aprovizionare.

Oficialul a explicat că Tesla are în plan demararea producției la uzinele din Texas și Germania înainte de sfârșitul anului, deși producătorul de vehicule electrice nu va livra vehicule din acele fabrici până în 2022.

– Cel mai bun SUV electric? Volkswagen ID.4 vs Škoda Enyaq iV, Tesla Model Y
– Showroom independent Tesla la București

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top