Test comparativ Ford Focus ST vs Renault Mégane R.S.

Ford Focus ST vs Renault Megane R.S. autoexpert.ro

De la un hatchback obișnuit la un instrument care provoacă plăcere este doar un pas scurt. Trebuie numai să ai în spate departamente sportive capabile să creeze automobile versatile, cum este cazul acestor două hot hatch-uri. Cifre similare, atitudini diferite: cursă de anduranță pentru modelul german, sesiune de calificări pentru mașina franceză. Test comparativ Ford Focus ST vs Renault Mégane R.S. Text: Lorenzo Facchinetti. Adaptare: Dragoș Băltățeanu. Foto: Quattroruote

Este inutil să negăm realitatea. Automobilele de tip hot hatch (scuzați englezismul, dar sintagma „trapă fierbinte“ nu sună bine) nu mai sunt la fel de populare cum erau în era de glorie a anilor ’80 și ’90. Însă nișa acestor automobile sportive există încă și nu a fost dată uitării. Dimpotrivă, este de apreciat tenacitatea producătorilor auto, care, la fiecare generație nouă, au continuat să propună o variantă sportivă a unui model compact de volum. Singura diferență este că, astăzi, acest model sportiv e flancat în gamă de o versiune electrică sau hibridă. Dar mașina vârf de lance, simbol al gamei, încă îi face pe entuziaști să viseze.

Ford Focus ST vs Renault Megane R.S._1 autoexpert.ro

Din acest motiv, am chemat la apel două dintre cele mai reprezentative mașini. Ambele, Focus și Mégane, au o lungă experiență în acest domeniu. Două modele compacte prezente pe scena auto de câteva zeci de ani și preț de mai multe generații, unite de faptul că departamentele sportive au fost mereu printre cele mai pricepute în a transforma un hatchback normal într-un obiect eficient, performat și dezirabil.

➡ Video: launch control pe Megane R.S. 💡

Ford a făcut acest lucru în faze alternative, unele ediții ale modelului Focus fiind mai reușite decât altele (cu una mai presus de toate, prima serie RS, din 2002), în timp ce departamentul sportiv Renault a menținut mereu o constanță plăcută în ceea ce privește performanțele versiunilor sportive.

Ford Focus ST vs Renault Mégane R.S. – vocații complementare

Avem în față cele mai recente versiuni sportive pentru Focus și Mégane. Apropiate în ceea ce privește prețul de listă și valorile performanțelor, cele două modele se diferențiază imediat ce te sui la volan. Să o spunem direct. Dacă doriți ceva mai utilizabil în viața de zi cu zi, Ford este alegerea potrivită, având un aspect mai sobru, amortizoare controlate electronic care permit setarea unei suspensii mai confortabile și un motor cu 280 CP maleabili și filtrați de o cutie de viteze automată cu șapte trepte fluidă și plăcută la utilizare.

Ford Focus ST vs Renault Megane R.S._2 autoexpert.ro

La Mégane, chiar și numai aspectul exterior sugerează o cu totul altă poveste – întregul pachet este orientat către performanță, cu o suspensie mai degrabă fermă și un motor ce pune pe masă 300 CP fără prea mult filtru. Dacă ar fi să le caracterizăm pe scurt în termeni sportivi, Renault este mașina pentru turul de calificare, în timp ce Ford are calitățile necesare pentru o cursă de anduranță.

Cântă frumos

La început, cele două motoare nu vorbesc aceeași limbă. Puterea este apropiată, cuplul, identic (deși cilindreea diferă, 2,3 față de 1,8 litri), dar randamentul e diferit. Ford Focus ST are o inimă plină, motorul nu are întârzieri la apăsarea pedalei de accelerație (dispune de sistem anti-lag pentru a menține turbina în presiune chiar și când pedala de accelerație este eliberată) și urcă în ture fluid și progresiv.

De cealaltă parte, Renault a creat un propulsor care devine mai reactiv atunci când i se cere să dea totul și turometrul urcă în zona roșie. Acest lucru, plus cei 20 CP suplimentari față de Ford fac ca Mégane să fie mai rapid atât pe accelerație, cât și în reprize. Acest lucru se simte, iar cifrele îl subliniază.

Însă ambele modele încântă auzul cu voci pline și atrăgătoare, al căror volum poate fi ajustat în funcție de modul de rulare ales. Atât Focus, cât și Mégane oferă o gamă largă de posibilități la capitolul reglaje și setări pentru componentele electronice aflate la dispoziția celui de la volan – accelerație și cutie de viteze mai mult sau mai puțin reactive, asistarea direcției, asistarea electronică și, în cazul modelului Ford, tăria amortizoarelor, ceea ce reprezintă un avantaj față de rivalul său direct la capitolul confort.

Colegii din Italia au pus cele două mașini la încercare pe pista de teste de la Vairano, iar rezultatele pot fi
văzute în caseta de următoare.

Tur de pista Ford Focus ST vs Renault Megane R.S. autoexpert.ro

Ford a ales calea solidității, fiind configurat să ofere maximum de încredere indiferent de situația în care se află. Poate fi bruscat, cu frâna și accelerația acționate brutal, însă Focus ST cu greu poate fi scos din apele lui. Partea din spate e stabilă la orice viteză, iar tracțiunea este excelentă datorită diferențialului blocant electronic, care știe mereu care roată are o aderență mai bună și îi oferă mai mult cuplu pentru a ieși eficient din viraj.

➡ CNAIR modernizează drumul de acces spre uzina Ford 💡

La Renault, pe de altă parte, totul se concentrează asupra performanțelor pure și adoptă un echilibru mai conservator pentru a le atinge. În cazul tracțiunii față, pentru a merge sportiv, ai nevoie de o parte frontală sudată la sol și un posterior care tinde să gliseze la eliberarea accelerației pentru a obține acea agilitate care permite câștigarea unor zecimi de secundă în secțiunile mai lente de circuit.

Mégane R.S. are toate aceste caracteristici, favorizate și de puntea spate directoare, care ajută atât la virare (roțile din spate virează în sens invers celor din față), cât și atunci când abordăm la limită o curbă (roțile posterioare urmează direcția imprimată de puntea față). Spre deosebire de Ford, Mégane cere însă mai multă implicare din parte celui de la volan. Are nevoie de un pilot precis pentru a obține maximum de distracție și timpi eficienți pe circuit.

Ford Focus ST vs Renault Megane R.S. dimensiuni interioare autoexpert.ro

Nivelul 2 pentru ovalul albastru

Lăsând circuitul în spate, Focus și Mégane au tot cele le trebuie pentru a satisface și nevoile zilnice. Mai ales Focus ST, care dispune și de sistemul Co-Pilot, ce permite conducerea asistată de nivel 2, apreciată de cei care au de făcut o navetă mai lungă pe autostradă. Mégane este limitat la un sistem tempomat pasiv, care poate deveni activ contra cost.

Din punct de vedere tehnologic, ambele modele sunt foarte bine echipate. Începând cu instrumentele de bord digitale, unde Renault excelează cu un sistem mai versatil în ceea ce privește aspectul și sistemul infotainment de ultimă generație. Singurul lucru care lipsește este un asistent vocal puțin mai flexibil cu care să interacționezi, dar altfel are tot ce-i trebuie: sistem de navigație, internet, conectare pentru smartphone, interfață grafică simplă și ușor de înțeles. Iar la Mégane, ça va sans dire, există chiar și telemetrie la bord pentru tururile rapide de circuit.

Concluzii

1. Renault Megane R.S.

Megane R.S. concluzii autoexpert.roModelul din Franța este instrumentul mai tăios dintre cele două mașini. Este gândit pentru performanțe maxime pe circuit și asta îl face mașina mai distractivă.

2. Ford Focus ST

Focus ST concluzii autoexpert.roFord Focus ST este modelul mai potrivit pentru uzul zilnic, fiind un all-rounder complet și oferind un bun compromis între confort și performanțe.
DATE TEHNICE Ford Focus STRenault Mégane R.S.
Model2.3 Ecoboost AutTrophy TCe 300 EDC
Motor/nr. cilindri L4, turboL4, turbo
Cilindree (cm3)22611798
Putere maximă/turaţie (CP/rpm)280/5500300/6000
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm)420/3000–4000420/2100–4400
Tracțiunefațăfață
Cutie de vitezeautomată, 7 trepteautomată, 6 trepte
L × l × h (mm)4390 × 1830 × 14604360 × 1870 × 1430
Ampatament (mm)27002670
Volum portbagaj (l)375402
Masă la gol (kg)15341518
Acceleraţie 0–100 km/h (s)5,75,7
Viteză maximă (km/h)250260
Consum mixt (l/100 km)88,4
Emisii CO2 (g/km)182191
MĂSURĂTORI QUATTRORUOTE
0–60 km/h (s) 33,1
0–100 km/h (s)65,7
0–130 km/h (s)9,18,4
0–150 km/h (s)1210,8
1 km cu start de pe loc (s)25,724,8
Reprize
70–90 km/h2,62,5
70–120 km/h5,44,9
Frânare de la 100 km/h
La gol, rece (m)36,337,7
Consum
La 90/100/130 km/h (l/100 km) 5,9/6,5/8,46,7/7,4/9,9
În oraș/drum național/autostradă (l)10,8/8/8,110,4/8,6/9,4
Consum în test (l/100 km)9,09,6
Autonomie (km)572522
Masă
Masă măsurată (kg)16031607
Zgomot interior
La 50 km/h (dBA)60,161,1
În accelerare maximă80,882
Preț de bază (euro, cu TVA)33.75036.850

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top