Dacia Spring începe 2022 de pe poziția de lider al pieței mașinilor electrice

Test drive Dacia Spring autoexpert.ro

În luna ianuarie 2022 au fost înmatriculate în România 570 de mașini 100% electrice, nu mai puțin de 148 dintre acestea fiind Dacia Spring.

Raportul Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) pentru luna ianuarie arată că achizițiile de mașini „verzi” din această perioadă aproape s-au dublat, creșterea segmentului fiind de 95,5% față de prima lună din anul anterior.

În acest context este important de marcat faptul că, pentru prima dată în România, cota mașinilor electrice și plug-in hybrid (hibride cu încărcare la priză) a urcat la 17,9%, mult peste cea a mașinilor diesel (13,9%).

Pentru a înțelege dimensiunea acestei schimbări trebuie menționat că, la finalul lui 2021, mașinile electrice (EV) și plug-in hybrid (PHEV) ocupau 15,5% din piață în timp ce dieselurile dețineau 18,8%. E drept că rezultatul după o singură lună poate fi considerat irelevant, însă tendința este cât se poate de clară.

Dacia Spring, lider detașat al înmatriculărilor de mașini electrice

În prima lună a lui 2022, 570 de români au înmatriculat mașini 100% electrice, 148 dintre aceștia, adică aproape un sfert, optând pentru modelul Dacia Spring.

Pe poziția a doua în clasamentul înmatriculărilor de mașini electrice se află Tesla Model 3, vehicul înmatriculat în 75 de unități, iar pe trei Hyundai Kona Electric cu 42 de unități.

În clasamentul mărcilor, Dacia ocupă prima poziție, urmată de Volkswagen (89 unități), Tesla (75 unități), Hyundai (51 unități) și BMW (29 unități).

La capitolul vehicule plug-in hybrid (PHEV), marca aflată în vârful clasamentului este Mercedes-Benz (61 unități), urmată de Volvo (44 unități), Ford (43 unități), Hyundai (43 unități) și Skoda (36 unități).

Cele mai căutate modele din zona PHEV a pieței sunt, conform APIA, Ford Kuga (38 unități), Hyundai Tucson (32 unități) și Mercedes-Benz GLE (24 unități).

Autoturismele hibride fără reîncărcare din surse externe (HEV) au în Top 3 doar exclusiv modele Toyota. Astfel, pe primul loc se află Toyota C-HR cu 140 unități, urmată de Toyota Corolla cu 138 unități și de Toyota RAV4 cu 103 unități.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top