Japonezii de la Honda pregătesc lansarea unei unei noi generații pentru versiunea performantă Civic Type R. Noul model a stabilit un timp record pe circuitul de la Suzuka.
Noua generație Honda Civic a fost prezentată deja, iar în Europa aceasta va fi disponibilă exclusiv în variantă hybrid e:HEV. Însă, Honda nu renunță la versiunea performantă Civic Type R, află în dezvoltare în Japonia.
Record la Suzuka pentru Honda Civic Type R
Prototipul modelului Civic Type R a stabilit un nou record de timp pe circuitul de la Suzuka pentru modelele cu tracțiune față. Timpul record este de 2 minute 23.120 secunde. Noul Civic Type rămâne fidel motorul 2.0 turbo pe benzină asociat cu o cutie de viteze manuală. Recordul a fost stabilit în data de 14 martie pe versiunea de 5.8 kilometri a circuitului de la Suzuka, iar startul a fost în mișcare.
Vechiul record pentru modelul Type R aparținea generație anterioare Limited Edition cu 2 minute 23.993 secunde.
Honda Civic Type R va avea un spoiler față profilat cu linii mai agresive și o deschidere mai mare pentru radiator. În spate avem eleron aerodinamic de dimensiuni generoase. Evacuarea finală are trei terminații amplasate central. Versiunea performantă va utiliza anvelope Michelin Pro Pilot Sport 4, iar etrierii sistemului de frânare Brembo sunt vopsiți în culoare roșie.
Noul model Honda Civic Type R va fi prezentat în vara acestui an.
Via Honda