Finalistele Best Electric Car in Romania 2022: Audi Q4 e-tron/ Q4 Sportback e-tron

În perioada 27-29 aprilie, a doua ediției a competiție Best Electric Car in România își va desemna câștigătorii. Membrii juriului și publicul vor alege dintre șapte modele finaliste. Primul model din finală, în ordine alfabetică este Audi Q4 e-tron.

Audi a intrat cu forță în lumea automobilelor electrice. După e-tron, constructorul din Ingolstadt și-a mărit rapid gama de automobile complet electrice adăugând și sedanul e-tron GT, dar și SUV-ul compact Q4 e-tron. Acesta din urmă este disponibil în doua variante de caroserie: Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron.

Audi Q4 e-tron

Ambele folosesc platforma MEB a grupului Volkswagen, fiind strâns înrudite cu Volkswagen ID.4 și Skoda Enyaq iV. La exterior se remarcă grila Singleframe cu emblema e-tron încorporată și blocurile optice LED. În spate, stopurile LED sunt legate de o bandă luminoasă care a devenit specifică modelelor electrice din Ingolstadt. Modelele pot rula pe jante cu dimensiuni între 19 și 21 inch. La interior, Audi a păstrat habitaclul specific, gândit în jurul sistemului de infotainment MMI. Planșa de bord digitală are 10.25 inch, iar ecranul central are 10.1 inch, iar opțional, poate crește la 11.6 inch. Volanul cu zone tactile a fost păstrat, dar și comenzile fizice pentru climatizare. Audi oferă pentru Q4 e-tron și sistem head-up display cu realitate augmentată ce proiectează informații necesare celui de la volan direct pe parbriz.

Audi Q4 e-tron are trei variante de motorizare. Q4 35 e-tron și Q4 40 e-tron folosesc cu un singur motor electric amplasat pe puntea spate și oferă 170, respectiv 204 CP. Modelul de top este Q4 50 e-tron cu două motoare electrice și un total de 299 CP.

Pentru modelul de top, sprintul de la 0 la 100 km/oră se face în 6,2 secunde, iar viteza maximă a fost limitată la 180 km/oră.

Clienții pot opta pentru două variante de baterie: 55 kWh (52 kWh net) sau 82 kWh (77 kWh net). Sistemul suportă încărcări rapide la stații de până la 125 kW. Autonomia maximă anunțată este de 520 kilometri.

Prețurile pentru modelul Audi Q4 e-tron încep de la 46.700 euro, iar pentru Q4 Sportback e-tron de la 48.700 euro.

În cadrul competiției Best Electric Car in Romania, cititorii pot vota pentru Premiul de Popularitate una dintre cele șapte finaliste. Votați aici: BestElectricCar.ro

Via Best Electric Car in Romania

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Poluarea taxa Londra motoare termice Volkswagen

O nouă taxă auto, tot mai aproape

În ultimele săptămâni tot mai mulți oficiali ai companiilor care comercializează autovehicule în România au menționat necesitatea unor noi taxe care să

Scroll to Top