Porsche prezintă o nouă ediție specială pentru modelul 911 cu denumirea Sport Classic. Noul model face parte din gama Heritage, fiind al doilea model special după 911 Targa 4S Heritage, prezentat anul trecut.
Porsche 911 Sport Classic este o denumire legendară în portofoliul mărcii sportive din Stuttgart. Ușor de recunoscut după eleronul specific numit ducktail (coadă de rață), 911 SC primește o nouă iterație, de data aceasta pentru generația 992.
Noul model va fi produs în doar 1250 exemplare, fiind a doua interpretare a conceptului Sport Classic după modelului 911 Sport Classic bazat pe modelul 997 și lansat în 2009. La fel ca și seria de atunci, inspirația pentru versiunea Sport Classic vine din istoria mărcii și de la modele de legendă ca prima generație Porsche 911 (1964-1973) și mai, ales, iconicul 911 Carrera RS 2.7 din 1972.
Porsche 911 Sport Classic
Caracterul unic al acestui model este subliniat de caroseria evazată – altfel rezervată doar pentru modelele 911 Turbo – un eleron spate fix în stilul legendarului „ducktail – coadă de rață” de la Carrera RS 2.7, plus o nuanță exclusivă Sport Gri Metalic cu dungi duble. Plafonul cu dom dublu, cu adâncitura sa dinamică, este un punct culminant al designului. În interior, modelul emblematic pepit poate fi găsit pe panourile ușilor și pe centrul scaunelor, în timp ce tapițeria din piele în două tonuri, în negru/Classic Cognac oferă un contrast elegant cu culoarea exterioară.
Propulsorul folosit este unic, un boxer twin-turbo de 3.7 litri ce dezvoltă 550 CP ce transmite puterea exclusiv către puntea spate prin intermediul cutiei de viteze manuale cu șapte trepte cu funcție pentru sincronizarea turației (autoblip) la retrogradări. Noul Porsche 911 Sport Classic devine astfel cel mai puternic 911 cu transmisie manuală din oferta constructorului german. Un detaliu interesant la noul 911 Sport Classic este mascarea admisiei de aer sub spoilerul spate. Astfel, modelul nu are prizele de aer laterale specifice modelelor 911 Turbo.
Suspensia este bazată pe cea a modelelor Porsche 911 Turbo și 911 GTS și oferă o dinamică superioară datorită sistemului Active Suspension Management (PASM). Sistemul ce gestionează suspensia activă este oferit standard alături de suspensia sport ce coboară caroseria modelului 911 Sport Classic cu 10 mm. Sistemul de frânare cu discuri ceramice compozite (PCCB) face și el parte din echiparea standard a modelului special.
La exterior, pe lângă nuanța gri metalic, clienții pot alege modelul 911 Sport Classic în negru, gri Agate metalic sau albastru Gentian metalic. Capota și plafonul sunt fabricate din CFRP (fibră de carbon ranforsată cu plastic) pentru a scadea din greutatea totală a mașinii. Jantele folosite pot avea diametru de 20 sau 21 inch și au prindere centrală cu un singur prezon.
Ediția specială va putea fi comandată începând cu finalul lunii aprilie, iar prețurile încep de la 272.714 euro, iar livrările vor începe din luna iulie. Modelul special Porsche 911 Sport Classic este însoțit și de un ceas cronograph creat de Porsche Design și disponibil exclusiv pentru clienții care achiziționează modelului 911 Sport Classic.