Polestar 3 va avea premierea mondială în octombrie 2022. Deocamdată, suedezii au prezentat o imagine clară și câteva informații generale.
Era așteptat în 2021, dar pandemia a stricat planurile suedezilor. Deși mulți credeau că va fi un sedan, s-a dovedit a fi un SUV bazat pe conceptul Precept. Ei bine, acum îl vedem în forma finală pe Polestar 3, primul SUV al mărcii.
Acesta afișează un design fluid, cu tușe arcuite și plafon plonjat spre spate. Eleronul este la fel de curbat.
Polestar 3 va oferi un sistem de pilotare autonomă pe autostradă. La baza lui stă cel mai bun senzor LiDAR din clasa sa. Acesta este furnizat de Luminar, iar procesorul vine de la NVIDIA.
La lansare, Polestar 3 va dispune de un sistem de propulsie cu două motoare și o baterie de mari dimensiuni, cu o autonomie țintită de peste 600 km (WLTP). Este posibil să fie configurația de top a modelului Zeekr 001. Aceasta folosește un sistem electric cu două motoare ce oferă un total de 536 CP, și o baterie de 110 kWh.
Clienții pot lansa comenzile pentru SUV chiar începând cu ziua premierei. Producția este probabil să înceapă la începutul anului 2023, iar Polestar 3 va fi fabricat în Statele Unite și China.
“Polestar 3 este SUV-ul pentru era electrică. Identitatea noastră de design evoluează odată cu acest EV de lux de mari dimensiuni, cu un caracter de marcă puternic și individual”, spune Thomas Ingenlath, CEO al Polestar. “Cu această mașină, readucem “sportul” în SUV, rămânând fideli rădăcinilor noastre de performanță.”
Thomas Ingenlath adaugă: “Aceasta este o etapă importantă pentru compania noastră, care ne stimulează traiectoria de creștere și ne duce în următoarea fază.”
Polestar 3 va ajuta la ”explozia” mărcii
Polestar plănuiește să lanseze o mașină nouă în fiecare an în următorii trei ani, începând cu SUV-ul de azi. Totodată, își propune să își mărească prezența pe cel puțin 30 de piețe globale până la sfârșitul anului 2023. Acest lucru susține planurile Polestar de a crește de zece ori. De la vânzări globale de aproximativ 29.000 în 2021, până la aproximativ 290.000 până la sfârșitul anului 2025.
Polestar intenționează să se listeze la Nasdaq în cadrul unei combinații de afaceri propuse cu Gores Guggenheim, Inc. (Nasdaq: GGPI, GGPIW și GGPIU), care se preconizează că se va încheia în prima jumătate a anului 2022.
via Polestar