Primul lot al autostrăzii Sibiu-Pitești va fi inaugurat până la finalul anului

autostrada A3 Borș-Biharia

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că până la finalul anului se va putea circula pe lotul Sibiu-Boița din cadrul autostrăzii A1.

Prima bucată din autostrada ce va lega orașele Pitești și Sibiu va fi inaugurată până la finalul anului 2022, spune Sorin Grindeanu, Ministrul Trasnporturilor. Lotul Sibiu-Boița are 13 kilometri și este executat în proporție de 75% în acest moment.

Primul segment din autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi inaugurat la finalului lui 2022

“La sfârșitul acestui an, primul lot să fie dat în circulație, ceea ce ar însemna începutul acestui proiect pe care, ca țară, îl avem de 30 de ani indiferent cine a fost la guvernare, adică trecerea Carpaților cu o autostradă. Pe datele pe care le am acum, lotul Sibiu – Boița se va da în circulație,” a spus Grindeanu citat de jurnaliștii de la Profit.ro.

Autostrada Sibiu-Pitești are o lungime de 122 kilometri și este împărțită în cinci secțiuni. Patru dintre ele au contracte deja semnate.

Secțiunea 1: Sibiu – Boița (14,15 km), se află în execuție și are ca termen contractual de finalizare anul 2023. Secțiunea 2: Boița – Cornetu (31,33 km), se află în faza de proiectare. Termenul contractual pentru finalizarea acestei secțiuni este 2027. Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș (9,86 km) se află în etapa de proiectare și trebuie finalizată în anul 2027. Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești (30,35 km) este în faza de execuție și trebuie finalizată în anul 2025.

 

Via Profit.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top