Cum recunoști autenticitatea? Cauți lucrul făcut cu pasiune, de oameni aparte, cărora nu le place să se laude prea mult cu ce au realizat. Acest lucru este valabil atât pentru marca Subaru și al său model Outback, cât și pentru Hanul Vatra din Costești, o clădire autentică renăscută prin munca unei familii revenite în țară. foto: Bogdan Paraschiv
România rurală. O cunoaștem cu toții, pentru că, pe vremea când eram copii, am mers la țară, la bunici sau la neamuri. Cei din generația mea, la peste 40 de ani, ne amintim de liniștea din sat, de mirosul caselor din lemn, de gustul mâncării și de cerul înstelat. Dar ne amintim și de sărăcia specifică, lipsa unor facilități normale, cum ar fi o baie sau o toaletă decentă. Cei mai mulți au preferat să lase satul în urmă, să plece la oraș sau din țară, în căutarea unei vieți mai bune. Dar unii dintre noi nu și-au uitat originea și autenticitatea.
Povestea Hanului Vatra
Este și povestea familiei Loidl, Dan și Otilia, plecați în Germania acum mai bine de 20 de ani. El, arhitect, ea, avocat. Aveau un trai bun acolo, la München, nu le lipsea absolut nimic. Dar ceva i-a chemat înapoi, în satul unde Dan Loidl își petrecea vacanțele copilăriei. În 2008, revenit în vizită, Dan Loidl a remarcat o clădire cândva impresionantă căzută în ruină. Stabilimentul balnear din Costești, județul Vâlcea, construit în 1939, în stil neoromânesc, era aproape distrus de neglijență, abandon și furt. În perioada interbelică, acolo funcționase o baie comunală care le permitea celor cu venituri mici accesul la tratamente cu ape termale sulfuroase, pentru afecțiuni reumatice sau gastrointestinale.
În 1948, Stabilimentul Băilor din Costești a fost naționalizat și trecut în administrarea Băilor Govora, până în anul 1981, când a ajuns în posesia și administrarea primăriei din satul Costești. În anul 2001, clădirea a fost retrocedată urmașilor familiei preotului care a construit-o, în 1939. Aceștia au vândut-o împreună cu domeniul de 3 hectare pe care este amplasată, fiind cumpărate de familia Loidl, în 2008. „A fost o achiziție impulsivă. Nu știam ce vrem să facem aici și nici nu aveam banii. Am cumpărat cu ajutorul unui credit, iar apoi, pentru a restaura clădirea și domeniul, am accesat fonduri europene“, ne-a spus Dan Loidl, pe terasa din fața clădirii clasificată drept monument istoric.
Subaru Outback
Am plecat din București în căutarea Hanului Vatra la volanul unui Subaru Outback, un crossover autentic, poate chiar originalul atunci când vine vorba de breakuri robuste. La fel de autentic ca și locul unde urma să tragem peste noapte. După ce ne-am luptat cu traficul care insistă să se păstreze la cote ridicate în partea de vest a Capitalei, în ciuda faptului că mulți bucureșteni sunt plecații în concediu, ne-am așternut la drum pe Autostrada A1. Subaru Outback e un automobil mare, cu peste 4,8 metri lungime, aproape 1,9 lățime și 1675 mm înălțime. Este un break de clasă mare, ce a avut la bază modelul Legacy și care s-a născut în 1994, cu mult înainte ca Audi să lanseze modelul allroad quattro, în 1999, sau Volvo să propună XC70 Cross Country, în 1997. Legacy Outback și apoi Volvo și Audi aveau să creeze trendul breakurilor robuste cu gardă la sol mărită, care s-a răspândit astăzi în aproape orice clasă de vehicul, cu sau fără tracțiune integrală.
La Subaru, versiunea robustă a lui Legacy a fost atât de apreciată, încât, în timp, a devenit un model de sine stătător. Astăzi, Legacy nu mai face parte din oferta europeană, dat fiind declinul berlinelor de segment D, dar Outback, ajuns la a șasea generație, a mers mai departe și este cel mai bine vândut crossover Subaru în Europa, devansând modele ca Forester și XV.
Cea mai recentă generație, pe care am folosit-o pentru drumul spre Hanul Vatra, a fost lansată în 2020, fiind dedicată inițial pieței nord-americane, dar oferită ulterior și pe plan global. Nu e de mirare că Subaru își gândește produsele prin prisma americană, în 2019 peste 70% din vânzările mărcii fiind realizate în Statele Unite ale Americii. Prin urmare, nu este surprinzător că marca nu pune mare preț pe standardele europene, iar acest lucru se vede în soluția aleasă pentru propulsie. În vreme ce cumpărătorii americani pot alege între un boxer 2.5 aspirat și un 2.4 turbo, în Europa a ajuns doar versiunea de 2,5 litri aspirată. Boxerul este asociat cu o cutie automată de tip CVT și, bineînțeles, tracțiune integrală permanentă, celebrul Subaru Symmetrical AWD, sistem pe care te poți baza oriunde, fără să cuplezi sau să acționezi vreun buton suplimentar. Ne-am lămurit în privința sa când ne-am aventurat în fosta carieră de calcar de lângă Costești, unde drumul de pietriș și nisip nu a pus niciun fel de problemă modelului Outback.
Cei 2498 cm3 ai motorului boxer aspirat oferă 170 CP între 5000 și 5800 rpm și un cuplu maxim este de 252 Nm la 3800 rpm. Este un propulsor rafinat și relaxat, excelent pentru drumuri lungi, reversul medaliei fiind însă un consum de carburant ceva mai ridicat. Cilindreea mare plus masa totală a modelului Outback, care oprește cântarul la 1740 kg, se traduc printr-un consum mediu oficial de 8,6 l/100 km. În oraș, consumul înregistrat de computerul de bord a variat între 11 și 12,5, dar la drum lung computerul de bord s-a stabilizat la 7 litri.
Pe autostradă, Outback este o plăcere. Rulează lin, motorul boxer abia făcându-și simțită prezența, iar când devine mai vocal, coloana sonoră specifică motoarelor cu cilindri opuși este o plăcere. Outback dispune de sistemul Subaru Intelligent Drive (SI-Drive) ce permite celui de la volan să aleagă între două moduri de rulare. Butonul SI-Drive este amplasat pe volan, iar dacă alegem modul Sport, Outback își ascute răspunsul accelerației pentru un stil de condus mai sportiv. Dar, la drum lung, modul Intelligent este cel mai potrivit. Pe mine, Outback m-a inspirat să conduc relaxat, scufundat în scaunele ample și confortabile, iar dacă ar fi să-i reproșez ceva, ar fi faptul că volanul putea fi un pic mai sensibil la corecturi fine când mașina rulează la viteze de autostradă. În rest, sistemele de siguranță active veghează cu strășnicie. Ca orice Subaru, are pilot automat adaptiv, care integrează sistemul EyeSight, două camere video monitorizând permanent drumul din față și oferind asistență la păstrarea benzii de rulare, precum și avertizare, și frânare automată în caz de coliziune iminentă. Camera care monitorizează roata din dreapta-față când manevrăm mașina cu spatele a rămas, fiind specifică modelelor Subaru și extrem de utilă la manevrele de parcare lângă bordură. La fel, și sistemul care monitorizează fizionomia celui de la volan și poate detecta oboseala. În plus, dacă creăm un cont în sistemul mașinii și memorăm reglajele preferate, sistemul ne va recunoaște și va regla automat scaunul și oglinzile, lucru util dacă mașina este folosită de mai mulți șoferi. Nu putem încheia fără a nu remarca tapițeria din piele în două culori, maro și neagră, și finisările interioare care oferă o atmosferă caldă și primitoare. Apropo, nivelul de echipare al modelului Outback cu care am plecat în Oltenia de sub Munte este cel de top numit Sport. Subaru oferă patru nivele de echipare pentru piața din România: Basic, Dynamic, Style și Sport. Prețurile încep de la 41.990 euro cu TVA, iar pentru modelul testat de noi prețul este de 47.490 euro cu TVA.
Pagina modelului Subaru Outback
Drumul spre Hanul Vatra
Revenim la drum și înșirăm virajele de pe Dealul Negru, în spatele clasicei coloane de tiruri. Trecem de Dedulești și de norul gros de fum de la grătarele cu mici și ne apropiem de Râmnicu Vâlcea. Waze insistă să părăsesc drumul național, și îl ascult. Outback cotește pe 678A, un drum județean care duce spre Casa memorială Nicolae Bălcescu din Rotărești. Drumul este în lucru cale de câteva zeci de kilometri, după care intrăm pe un segment bombardat, dar Subaru Outback evită cu grație gropile adânci din asfalt. Trecem Oltul pe un pod metalic îngust, dar foarte pitoresc, iar după alte câteva viraje, intrăm pe drumul național 67, care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu. Suntem deja în Vâlcea de Mijloc, acest Pământ-de-Mijloc al Olteniei de sub munte, iar destinația noastră nu este departe. Trecem prin Govora, iar după 15 kilometri, ajungem la Muzeul Trovanților. Horezu, patria ceramicei pictate manual, nu este departe, și decidem să mergem direct acolo, pentru că Outback are nevoie de o baie rapidă la un self-wash, înainte de a călca pragul gazdelor noastre de la Hanul Vatra.
Proaspăt spălat, Subaru Outback face cale întoarsă către Costești. Drumul este îngrijit, casele sunt falnice, iar în Costești ne atrag atenția arhitectura clasică a sediului primăriei, dar și un supermarket nou, construit cu linii germane. Deja impresionați de potențialul turistic al zonei, ne îndreptăm spre Hanul Vatra. După un viraj larg, aceasta apare strălucind în soare, cu albul varului contrastând cu verdele crud al pajiștii îngrijite din față. Un pârâu șerpuiește chiar pe domeniu, iar o pădure tânără foșnește în adierea vântului. Încă de la primii pași în han, nu ai cum să nu remarci detaliile autentice și faptul că proprietarul este arhitect. Clădirea veche a Stabilimentului Băilor a fost reconstruită identic, colonada inspirată de prispa caselor de la țară fiind păstrată perfect. Etajul are o proprie prispă din lemn, iar mirosul specific lemnului te însoțește peste tot. Camerele au același aer rustic, iar totul este original. Proprietarul a lucrat cu fierari și țesători locali pentru a crea elementele metalice și cuverturile din lână pe care le regăsim în camere, care au băi moderne, cu instalații sanitare de calitate. Dar, chiar și în baie, am remarcat un brâu creat cu cioburi din ceramică de Horezu, care amintea de autenticitatea locului.
Hanul Vatra este o experiență în sine. Îți oferă acel sentiment că ești la țară, la bunici, dar, de data aceasta, în deplin confort. Din sala de mese, poți vedea bucătăria deschisă, unde câteva doamne din sat gătesc autentic mâncare simplă, dar extrem de gustoasă. Am mâncat tocăniță de vită cu varză călită și mămăliguță, dar și un păstrăv cu cartofi și legume de ne-am lins pe degete. Aproape totul este adus din zonă, inclusiv mierea albă de rapiță cu care m-am delectat la micul dejun.
Hanul Vatra dispune de nouă camere duble, patru camere triple și un apartament. În acesta domină un impresionant dulap vopsit artizanal și cergi țesute manual. Hanul poate găzdui maximum 40 de persoane, iar acestea au la dispoziție o sală de mese cu bar, în corpul nou, în formă de val, alăturat clădirii clasice. O terasă permite servirea mesei în aer liber, iar la etaj există o sală de conferințe și un loc de joacă amenajat pentru cei mici. O saună completează lista de facilități. În zăvoiul din zonă este un drum pe lângă pârâu pe care poți merge pe jos sau cu bicicleta, pentru o relaxare completă, iar cei dornici de aventuri motorizate, pot închiria de la han ATV-uri, pentru excursii mai lungi. Hanul Vatra e locul ideal pentru un weekend departe de aglomerația orașelor mari, pentru petreceri private, drumeții cu prietenii pe munte, cursuri sau teambuildinguri.
Vizitează aici pagina Hanului Vatra
Regiunea nu duce lipsă de atracții turistice, deși nu este la fel de frecventată ca zone mai celebre din România. Văduvită de faptul că nu există autostradă sau cale ferată, Oltenia de sub Munte oferă totuși multe lucruri. Chiar în apropierea Hanului Vatra există impozanta mănăstire Bistrița, iar mai sus, pe un drum virajat, dar neasfaltat, care trece prin cariera de calcar, ajungi la mănăstirea Arnota, o bijuterie arhitectonică ascunsă în munte. Horezu este aproape, la fel și Polovragi, cu mănăstirea și peștera aferentă. Un alt loc spectaculos este Peștera Muierii, în apropiere de Novaci, locul unde începe faimoasa șosea Transalpina. Tot acolo se află și Pădurea Colorată, dar și Culele de la Măldărești, monumente arhitectonice specifice zonei din Oltenia de sub Munte.
Subaru Outback și toată gama de modele a producătorului nipon sunt comercializate de Subaru Motors Trading, bd. Theodor Pallady 47, www.subarumotors.ro
DATE TEHNICE | Subaru Outback |
---|---|
Model | 2.5i LinearTronic CVT |
Motor/nr. cilindri | B4, aspirat |
Cilindree (cm3) | 2498 |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 169/5000-5800 |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 252/3800 |
Tracțiune | integrală |
Cutie de viteze | automată CVT, 7 trepte |
L × l × h (mm) | 4870 × 1875 × 1675 |
Ampatament (mm) | 2745 |
Volum portbagaj (l) | 561 |
Masă la gol (kg) | 1646 |
Acceleraţie 0–100 km/h (s) | 10.2 |
Viteză maximă (km/h) | 193 |
Consum mixt (l/100 km) | 7.3 |
Emisii CO2 (g/km) | 166 |
Preț (euro, cu TVA) | 41990 |