Primul podium pentru Lotus în 2012

Lotus F1 GP a înregistrat duminică, 22 aprilie, cel mai bun rezultat din acest sezon de Formula 1, cu ocazia Marelui Premiu al Regatului Bahrainului, când ambii piloți au urcat pe podium (Kimi Raikkonen pe locul 2 iar Romain Grosjean pe locul 3).

Mai mult, Kimi Raikkonen s-a aflat de câteva ori în situația de a se lupta pentru victorie cu campionul en-titre Sebastian Vettel, cel care a învins la finalul celor 57 de tururi.

Cursa a început excelent pentru Romain Grosjean, care după start a urcat pe locul 4, apoi i-a depășit pe Webber și pe Hamilton și a început o cursă de urmărire a lui Vettel. Raikkonen a urcat de pe 11 pe grilă, pe locul 7 imediat după start, după care a început un atac continuu, cu depășiri spectaculoase și o mare perseverență ce l-a adus pe locul 3, în spatele coechipierului de la Lotus.

În turul 24, chiar înainte de cea de-a doua oprire la boxe, Raikkonen îl depășește pe Grosjean și se apropie de Vettel spre finalul cursei, terminând la o diferenţă de numai 3,3 secunde. Rezultatul este foarte bun pentru Lotus, care a avut un început promițător chiar din prima etapă, în Australia, ajungând acum să aibă un ritm de cursă ce îi putea aduce victoria.

Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 se va desfășura pe 13 mai la Barcelona, Marele Premiu al Spaniei. În clasamentul Campionatului Mondial al Constructorilor, Lotus se află pe locul 3, după Red Bull și Mc Laren.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top