Preşedintele Renault consideră că Alianța Renault – Nissan are viitor

Alianta Renault Nissan Mitsubishi

Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, s-a declarat „încrezător” în găsirea unei soluții pentru continuarea alianței cu Nissan.

Discuţiile în desfăşurare dintre Renault şi Nissan privind alianţa lor ar putea se se finalizeze prin cea mai mare restructurare a alianţei de după 2018, când a fost arestat fostul director general al alianţei Carlos Ghosn, acuzat de nereguli financiare. Încă nu există confirmări privind modul în care se vor concretiza negocierile.

Senard a refuzat să comenteze momentul în care este așteptat un anunţ pe acest subiect, în ciuda zvonurilor privind încheierea unui acord până la jumătatea lunii decembrie.

Luna aceasta, Renault a anunţat reorganizarea afacerii sale. Producătorul auto francez şi grupul chinez Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto. De asemenea, Renault intenţionează anul viitor să listeze divizia specializată pe producţia de vehicule electrice.

Discuţiile cu Renault sunt în desfăşurare şi sunt “deschise şi constructive”, a afirmat recent directorul general al Nissan, Makoto Uchida.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la constructorul nipon, de la 43% până la 15%.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top