Azi, îți prezint în detaliu un posibil ”best buy”. Camera auto DVR Mio MiVue 866. Atuurile sale: prețul accesibil, multitudinea funcțiilor și calitatea ridicată a filmelor, inclusiv în condiții de lumină scăzută. Text și foto: Bogdan Grigorescu
De ce ți-ai cumpăra o cameră auto DVR? Păi, în primul rând, pentru siguranța mașinii tale. Mai ales când stă pe loc, în parcare, fără a fi supravegheată, mașina e o țintă vulnerabilă. Iar anumite camere video înregistrează automat orice impact din parcare. Apoi, în caz de accident, e o dovadă de netăgăduit a nevinovăției. Există chiar un proiect de lege care propune utilizarea filmărilor cu camera de bord drept dovezi în instanță. Iar când va fi lege, îți vei fi dorit să ai deja o cameră.
În cele ce urmează, îți prezint un model interesant prin raportul performanțe / preț. Costă aproximativ 1000 de lei, dar, fix acum, când scriu articolul, am găsit-o la ofertă cu 599,99 lei. Vezi aici de unde o poți cumpăra! Este produsă de liderul mondial în domeniu, Mio. Da, marca aia legendară pe care ”o vânam” cu toții în era în care sistemele de navigație conduceau șoferii. Asta, ca să știi că are mai bine de două decenii de istorie în spate. Dar nu istoria ne ține de cald, ci prezentul. Și aici, acum, în fața mea stă într-o cutie sigilată camera auto DVR Mio MiVue 866. Dar, chiar, ce conține cutia?
Camera auto DVR Mio MiVue 866 – conținutul cutiei
Păi, pe scurt și cu chifteluțe (ca să fie mai ușor):
- camera DVR
- suportul de parbriz cu adeziv
- alimentatorul la 12 V, pentru priza brichetei
- manualul de utilizare, condiții de garanție, etc.
Ce card să cumperi?
Ce nu conține camera? Card de memorie. Așa că va trebui să-ți cumperi unul. Suportă carduri micro SD, de până la 128 GB. Un astfel de card pornește de la 50 de lei. Dar, atenție! Dacă intenționezi să cumperi și un modul Mio MiVue A50 pentru filmare în spate, ai face bine să investești și într-un card cu o viteză de scriere mai mare. Ambele camere (și cea de pe parbriz, și cea de pe lunetă) scriu pe același card. Deci e multă informație scrisă simultan. De exemplu, eu am un MicroSDXC U3 V30. De exemplu, un Kingston pleacă de la 85 de lei.
De asemenea, ține cont că suportul pentru parbriz nu are ventuză, ci adeziv. Adică, odată lipit, nu mai poate fi demontat și pus pe o altă mașină. Ar putea fi o problemă doar dacă intenționezi s-o folosești alternativ pe (cel puțin) două mașini.
Montarea
Da’, chiar, cum se montează camera auto DVR?
- conecteaz-o la priza de curent și pornește-o
- verifică poziția corectă pe parbriz, astfel încât câmpul vizual să nu fie obturat
- dezlipește protecția de pe adezivul suportului și lipește camera
Nota 1: dacă e frig, încălzește un pic la gurile de ventilație zona cu adeziv. Altfel, nu se va dezlipi țipla de pe acesta. Eu am montat-o la -2 grade Celsius și fix așa am pățit.
Nota 2: Eu n-am respectat pașii de mai sus. Am lipit suportul ochiometric și, apoi, am conectat camera. Mare greșeală! Am observat că în câmpul vizual apare zona neagră din parbriz, neimaginându-mi că unghiul de vizualizare e atât de larg.
Calitatea filmelor
Fără îndoială, cel mai mare atu al camerei este calitatea filmării pe care o livrează. Simplu spus, chiar și în cele mai dezavantajoase condiții, imaginile sunt atât de clare, încât poți observa numerele de înmatriculare. Este meritul senzorului de 1,5 ori mai mare decât la camerele obișnuite. Suprafața mare îl ajută să capteze mai multă lumină, filmând, deci, mai bine pe întuneric. Să vedem, practic, pe imaginile de mai jos. Ține cont că nu am setat ora, atunci când am instalat camera, deci, la ceea ce vezi pe poză, mai adaugă 3 ore.
3, 2, 1… start!
-primul stop-cadru este de la ora 16.15, când soarele este la apus (23 decembrie). Plafonul de nori e gros și plouă. E întuneric, iar mașina din față are luminile aprinse. Viteză relativă între mașini – aproximativ 100 km/h. Iar toate condițiile de mai sus creează probleme unei camere de bord. Cu toate astea, numărul de înmatriculare este vizibil: xx-30-SIM. În imaginea mică din colț, am mărit un pic luminozitatea, pentru a accentua plăcuța de înmatriculare.
-al doilea stop-cadru este realizat în aceleași condiții. Diferența e că ambele mașini merg în același sens. Acum, numărul de înmatriculare se vede perfect.
-a treia situație este cel puțin la fel de dezavantajoasă. Soare puternic, care bate din față. Chiar și în acest caz (contre-jour), numerele de înmatriculare se văd fără efort.
-Este cunoscută scăderea calității filmelor pe măsură ce te îndepărtezi de centrul imaginii. În următorul cadru din filmare, se vede clar numărul de înmatriculare aflat în exteriorul extrem al câmpului vizual. Așa că nici vorbă de așa ceva la camera auto DVR Mio MiVue 866. Detaliile sunt la fel de bine definite pe toată suprafața imaginii.
-iată și un cadru pe vreme frumoasă, la apus. Ca să vezi că nu e vorba doar despre numere de înmatriculare, ci și despre frumusețea călătoriei. 🙂
-în sfârșit, noaptea în oraș. Nu mai discutăm despre calitatea imaginii, care arată spectaculos pentru un dash-cam.
Sigur, nu te aștepta să distingi numerele de înmatriculare în beznă totală. E clar că trebuie o sursă de lumină. Dar, față de alte camere din acest interval de preț, calitatea în lumină scăzută e sesizabilă. Vezi mai jos cum filmează. Nu uita să setezi rezoluția pe 1080p, 60 fps, pentru a avea calitatea maximă!
Citește pe autoexpert ➡ Studiu Mio: ce funcții își doresc românii de la camera DVR? 💡
În plus, în timp ce filmează poți folosi butoanele fizice de la baza ecranului. Dacă apeși pe al doilea, adaugi manual o cameră de trafic. Al treilea face o poză din trafic, fără a întrerupe filmarea. Ultimul, cu contur roșu, pornește o înregistrare de urgență. Adică una pe care o salvează separat, ca s-o găsești repede când descarci filmele pe telefon. Îl folosești dacă vezi o situație din trafic pe care vrei musai s-o ai la îndemână.
Funcțiile
La fel de impresionante precum calitatea imaginilor sunt și funcțiile ”jucăriei”. Pentru că nu e doar o cameră de trafic. E și o cameră de parcare. Are un acumulator intern de 240 mAh și un accelerometru. Sunt două condiții suficiente ca să înregistreze câteva secunde după ce mașina a fost lovită în parcare. Senzorul simte că mașina s-a mișcat și pornește camera. Dimineață, când ajungi la mașină și o găsești atinsă, vezi înregistrarea și, dacă ”inculpatul” a intrat în cadru, ai dovada filmată. Poți alege să pornească și dacă vede mișcare în cadru. Dar nu e indicat, dacă se circulă prin fața mașinii.
Știe și radarele fixe, și te anunță când te apropii de unul. Iar, cum în România vor apărea în curând peste tot, e clar că e bine să te pui la adăpost. Mai mult, te ajută și în țările unde se calculează viteza medie între radarele fixe. Îți afișează când ai depășit-o, și, astfel, știi când să încetinești și să eviți amenda. Aviz amatorilor de vacanțe în țările civilizate. A, și încă ceva: lista radarelor se actualizează OTA (fără cablu), folosind conexiunea telefonului la internet.
Meniul principal
E limpede ca cristalul. Înțelegi imediat unde te afli și ce opțiune să selectezi. Butoanele fizice au funcție de back, navigație sus/jos și selectare. Mai simplu nici nu poți să-ți dorești.
Conectivitatea lui Mio MiVue 866
Sigur, poți scoate cardul pentru a descărca filmele pe calculator. Dar e mult de muncă. Așa că Mio MiVue 866 vine cu conectivitate Wi-Fi, ca să le descarci wireless pe telefon.
Iată pașii:
- descarci aplicația MiVue Pro de pe App Store sau Google Play
- conectezi camera la telefon
- descarci pozele
E simplu, și, după ce le descarci, poți să le trimiți instantaneu către telefon. Apoi, le poți publica direct pe rețelele de socializare. Firește, poți scoate și cardul, pentru a descărca filmele pe laptop. Dacă alegi varianta asta, ai patru foldere: Event, Normal, Parking și Photo. Fiecare are două subfoldere: F (pentru imaginile surprinse de camera principală) și R (pentru cele ”trase” de camera opțională din spate). Totul e organizat ca la carte, ca să nu bâjbâi printre filme.
- Preț decent
- Calitate excelentă a filmelor, inclusiv în condiții de luminozitate slabă
- Mod parcare
- Funcții care asistă la conducere
- Conectivitate wireless
- Prindere pe parbriz cu adeziv