Producătorul auto Renault vrea să-și ajute angajaţii să facă faţă creşterii costului vieţii oferind o majorare cu 7,5% a bugetului de salarii pe 2023.
Neconfirmată de oficialii Renault, informația privind majorarea bugetului pentru salarii a fost dezvăluită de surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul citate de Reuters.
Creşterea bugetului va corespunde unei majorări a salariului net de 110 euro pe lună pentru aproximativ două treimi din forţa de muncă, şi ar reprezenta cea mai mare creştere din 1992, susţin sursele.
Este important de menționat că potențiala creștere salarială vine pe fondul scăderii vânzărilor mărcii Renault cu 9,4% față de 2021 până la 1.466.729 de unități. Raportarea privind vânzările din 2022 include atât autoturismele cât și vehiculele comerciale ușoare.
Din totalul vânzărilor, Renault 832.605 de unități au ajuns în Europa, iar 634.124 în afara continentului. Creșterea până la 43% a procentului din vânzări realizat în afara Europei, o țintă urmărită de companie, se datorează performanțelor bune din America Latină (+8%), Turcia (+23%) și Maroc (+11%).
De asemenea, dintre cele 1,46 milioane de vehicule comercializate, 1.139.919 au fost autoturisme și 326.810 comerciale sub 3,5 tone.
Alte surse Reuters au declarat că pe 6 ianuarie Renault şi Nissan vor anunţa oficial la Londra acordul privind reconfigurarea alianţei lor.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, conform căruia Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.
Negocierile au început în luna octombrie, când directorul general de la Renault, Luca de Meo, s-a deplasat în Japonia pentru a se întâlni cu omologul de la Nissan, Makoto Uchida. Renault era interesat să convingă Nissan să investească în divizia sa specializată pe producţia de vehicule electrice, în timp ce Nissan dorea ca Renault să îşi reducă participaţia de 43% pe care o deţine la Nissan pentru a pune alianţa veche de 23 de ani pe picior de egalitate.
– Fabrice Cambolive devine director executiv al mărcii Renault