Aston Martin și-a prezentat noul monopost AMR23, modelul cu care va concura în sezonul 2023 în Formula 1. Piloții echipei Aston Martin sunt dublul campion mondial Fernando Alonso și canadianul Lance Stroll.
Aston Martin a prezentat oficial noul său monopost pentru Formula 1. Numit AMR 23, noul model va fi pilotat de spaniolul Fernando Alonso, transferat de la echipa Alpine și de tânărul pilot canadian Lance Stroll.
Aston Martin F1 Team
Ca și până acum, Aston Martin a preferat culoarea clasică de verde British Racing, iar sponsorii principali sunt Aramco și Cognizant. Echipa britanică mizează în acest an pe experimentatul pilot spaniol, Fernando Alonso. Alonso are două titluri de pilot mondial în palmares și vine la Aston Martin în locul pilotului german Sebastian Vettel, care a decis să se retragă din Formula 1.
Alonso are 41 de ani, fiind cel mai în vârstă pilot care va concura în sezonul 2023. Alături de el va concura tânărul pilot canadian Lance Stroll, în vârstă de 24 de ani. Pentru partea de motorizare, Aston Martin păstrează parteneriatul cu Mercedes-Benz, germanii urmând să furnizeze motoarele pentru echipa britanică. Șeful echipei este britanicul Mike Krack.
Anul trecut, Aston Martin a terminat pe locul 7 în clasamentul constructorilor cu 55 de puncte, la egalitate cu Alfa Romeo. Noul sezon va debuta cu Marele Premiu din Bahrain, programat pentru data de 5 martie 2023.